Poezia lui Octavian Mihalcea caută permanent să esențializeze și să evite discursivitatea. Nu avem de a face cu versuri ample, luxuriante, pletorice, ci cu exact opusul lor. Poetul comprimă aproape inuman, vrând cumva să învingă barierele limbajului și să descopere o expresivitate nouă, șocantă, care dă de gândit. Astfel, efectele obținute sunt cu totul surprinzătoare și ne lasă, pur și simplu, dezarmați. Octavian Mihalcea e criptic și ermetic, iar pentru a deschide cufărul liricii sale ai nevoie de un șperaclu de cea mai bună calitate. Apreciez această atitudine poetică primejdioasă, fiindcă alege drumuri puțin umblate, unde fiecare pas ... te costa. - Dan Stancă
