Scopul meu principal a fost să demontez concepția lui Adolf Harnack, potrivit căreia în perioada patristică mesajul Bibliei a fost corupt de filosofia elenistică, abordând nepătimirea divină drept caz de departajare. Trebuie reabordat acest domeniu, de vreme ce, cel puțin în evaluarea nepătimirii divine, teza lui Harnack încă domină gândirea multor teologi moderni. Contrar unei înțelegeri greșite larg răspândite, în lumea elenistică nu a existat nimic asemănător cu o „axioma a nepătimirii divine” universal recunoscută.
Totodată, am argumentat în această carte că respingerea de către Biserica a principalelor erezii hristologice a urmat o serie de transformări dialectice, toate întreprinse pentru a apăra o concepție a implicării divine vrednice de Dumnezeu. În această descriere „dialectic” nu este un cuvânt gol: cugetul Bisericii a respins, pas cu pas, cele trei strategii neadecvate care aveau ca scop eliminarea tensiunii dintre statutul divin al lui Hristos și experiențele omenești ale slujirii Sale pământești, cel mai expresiv formulată în afirmația paradoxală: „Cel Nepătimitor a patimit”.
Paul L. Gavrilyuk
