PDF

Cartea Patrimoniul si drepturile reale principale PDF

de Andrei Dutu

Patrimoniul si drepturile reale principale, Andrei Dutu – copertă

Cauți Cartea Patrimoniul si drepturile reale principale PDF de Andrei Dutu? Aceasta este pagina pentru varianta PDF.

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Patrimoniul si drepturile reale principale - Andrei Dutu

Cursul de față își propune să prezinte, într-o manieră accesibilă studenților în drept și nu numai, materia aferentă patrimoniului și proprietății. O atare problematică impune, în același timp, o rigoare științifică ridicată, cerută în mod natural, de complexitatea reglementărilor și a doctrinei în materie, dar și o perspectivă multidisciplinară a problematicii, din punct de vedere juridic și din punctul de vedere al celorlalte sfere ale cunoașterii și activității umane.   Și aceasta în condițiile în care, într-un context mai larg, atât patrimoniul, cât și proprietatea (și expresia sa juridică, dreptul de proprietate) reprezintă expresia unui fenomen social complex, și anume aproprierea bunurilor în vederea satisfacerii unor necesitați umane. Supuse în prezent unei duble presiuni – pe de o parte, din partea tradiției juridice, pe de altă parte, din parte fenomenului globalizării –, aceste două instituții fundamentale oricărui sistem de conviețuire au cunoscut transformări și adaptări succesive, legislațiile actuale nefiind decât expresia sintezei unei experiențe vechi de mai bine de 2000 de ani și, în același timp, un moment restrâns al unei evoluții constante și din ce în ce mai accelerate.    Din punct de vedere didactic, analiza și înțelegerea problematicii de față impun deopotrivă cunoștințe din partea introductivă a dreptului civil, ce face obiectul primului an de studiu al facultăților de drept, dar și capacitatea de a specula și anticipa concepte specifice din partea specială a materiei, relativă la obligații și mai ales la contracte. Iar aceasta, întrucât disjungerea materiei dreptului civil în categoriile specifice domeniului academic nu se poate face decât artificial, din considerente strict didactice, instituțiile, normele și principiile dreptului civil fiind legate în mod indisolubil.

Cauți Patrimoniul si drepturile reale principale în format PDF? Gândește-te la Andrei Dutu.

Înainte să descarci un PDF gratis, amintește-ți că Andrei Dutu a muncit luni sau ani ca să scrie această carte. Un fișier piratat nu plătește orele de scris, de editare și de rescriere — și lasă autorul fără recompensa pe care o merită pentru munca depusă.

Cel mai bun mod de a susține cultura este să cumperi cartea legal. Verifică varianta PDF — astfel răsplătești munca pe care Andrei Dutu a investit-o în Patrimoniul si drepturile reale principale.

DESCHIDE VARIANTA PDF

Întrebări frecvente despre Patrimoniul si drepturile reale principale

Cine a scris cartea Patrimoniul si drepturile reale principale?

Patrimoniul si drepturile reale principale a fost scrisă de Andrei Dutu.

Câte pagini are Patrimoniul si drepturile reale principale?

Patrimoniul si drepturile reale principale are 219 de pagini.

Unde găsesc Patrimoniul si drepturile reale principale în format PDF?

Poți verifica varianta PDF legal.

Unde văd prețul cărții tipărite Patrimoniul si drepturile reale principale?

Compară prețurile pe pagina cărții Patrimoniul si drepturile reale principale sau mai jos pe această pagină.

Cărți scrise de Andrei Dutu

Ai mai jos lista de cărți scrise de Andrei Dutu. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.