Dacă vrem ca Biserica să fie eficientă în lumea noastră postmodernă, va trebui să punem capăt vorbăriei goale despre Duhul și să redobândim perspectiva lui Pavel: Duhul că prezența personală a lui Dumnezeu în noi și printre noi – prezența experimentată și împuternicitoare, care ne dă puterea de a trăi ca popor în mod radical escatologic în lumea de azi, în timp ce așteptam împlinirea vremurilor. Toate celelalte, inclusiv roada și darurile Duhului (altfel spus, viața etică și modul în care charismata își găsesc expresia în închinare), slujesc acestui obiectiv final. Iată de ce vă adresez această „invitație” la a citi epistolele lui Pavel într-un mod nou, recunoscând rolul crucial al Duhului în viață și în gândirea sa, și totodată în viața bisericilor pauline. Insist asupra faptului că o astfel de lectură trebuie să fie în întregime exegetică – de aici frecvențele referințe la analizele exegetice prezentate în GEP – și deplin teologică, pentru a vedea felul în care Duhul se integrează în tabloul mai larg al gândirii pauline. Această lectură proaspătă a scrierilor lui Pavel va evidenția cu claritate faptul că pentru el, prezența Duhului ca realitate vie și experimentată a reprezentat întotdeauna problema fundamentală a vieții creștine. Întrucât aceasta este o afirmație teologică, va trebui ca în primul capitol să abordăm câteva chestiuni teologice preliminare. Îi încurajez pe cititori să nu se împotmolească aici. Capitolul este necesar pentru a stabili un punct de referință pentru restul cărții.
