Pax

Vulpile roșii. Cu cât am citit mai mult despre ele, cu atât mai mult am ajuns să le admir și cu atât am fost mai hotărâtă să le înfățișez în cartea aceasta cu respectul cuvenit. - Sara Pennypacker   Bestseller New York Times, nominalizată la Național Book Award și numită de Amazon.com printre cele mai bune cărți ale anului 2016, Pax e o carte puternică despre prețul războiului, așa cum este el trăit de doi prieteni despărțiți fără voia lor: un băiat și un vulpoi.  Cartea Pax este la fel ca Pax, puiul de vulpe: pe jumătate neîmblânzită și întru totul minunată. - The New York Times Book Review   De o onestitate dogoritoare și dureros de frumoasă, Pax este, simplu spus, o capodoperă. - Katherine Applegate, autoarea cărții Ivan cel Fără de Seamăn     Fragment din volumul "Pax" de Sara Pennypacker: "Îl lăsaseră pe Pax la capătul drumului de acces care ducea către ruinele unei vechi fabrici de sfori. Peter insistase să-l lase pe drumul acela, pentru că pe acolo nu mai circulă aproape nimeni (Pax nu știa nimic despre mașini și despre trafic) și pentru că, de jur împrejur, erau numai păduri și pajiști. Peste șapte zile, când o să ajungă din nou acolo, o să-l găsească pe Pax în același loc, așteptându-l. Nu voia nici să se gândească ce ar putea păți o vulpe domesticită în cele șapte zile. Nu, va fi exact în locul în care îl lăsaseră și îl va aștepta pe marginea drumului! Va fi lihnit de foame, fără îndoială, și poate va fi și speriat, dar va fi teafăr. Iar Peter îl va lua acasă, unde vor sta împreună. Numai să încerce cineva să-l mai convingă să-l părăsească pe Pax încă o dată! Acesta era lucrul pe care ar fi trebuit să-l facă de la început. El și Pax. Inseparabili. Aruncă încă o privire grăbită prin încăpere, rezistând tentației de a o lua pur și simplu la picior. Nu-și putea permite să uite nimic. A, patul!... Trase pătura deoparte, mototoli așternutul și burduși perna, ca să pară că dormise pe ea. Scoase din geamantan fotografia cu mama lui, cea pe care acasă o ținea pe birou. Era făcută în ultimul an, de ziua ei de naștere. În poză, mama ținea de sfoară zmeul pe care i-l făcuse Peter și zâmbea de parcă n-ar mai fi primit în viața ei un cadou așa de frumos. Peter strecura și fotografia în ghiozdan. Apoi scoase toate lucrurile care îi aparținuseră mamei, pe care acasă le păstra ascunse în sertarul de jos al biroului. Mănușile cu care grădinarea mama lui, încă murdare de pământul pe care îl scormonise ea ultima dată; o cutie de ceai, ceaiul ei preferat, care își pierduse de multă vreme aromă de mentă; ciorapii ei trei sferturi groși, cu dungi, pe care îi purta iarna. Mângâie fiecare obiect, dorindu-și să le poată duce pe toate înapoi acasă, acolo unde era locul lor. Apoi îl alese pe cel mai mic dintre ele, o brățară din aur, încrustată cu o pasăre phoenix din email, pe care mama o purta în fiecare zi. Îndesa și brățară în mijlocul ghiozdanului, alături de poză."