Am trupul viu. El inca se incapataneaza sa supravietuiasca haosului continuu, insa sufletul mi-e arid. Steril. Insipid. Transat bucata cu bucata. Portionat in halci insangerate din care hranesc un monstru tenebros. Acela al deznadejdii. Acela al dezumanizarii. Acela al dependentei de ceilalti. Il urasc cu patima. Are mai multa personalitate decat mine. Urasc necesitatea sa fiu ghidata cum sa bifez datele in calendar. Ma urasc. Imi urasc neputinta si vulnerabilitatea care au devenit o stare de care nu ma pot separa. Si slabiciunea fizica. Pe asta o urasc cel mai mult. Ea este cap de lista. Pe ea as eradica-o! Urasc chiar si aceasta rabufnire. E dovada ca imi merit soarta, agonizand ca un scorpion care se hraneste din propriul sange.
