Pe urmele flacarii

Zafira este Vânătorul, deghizată în bărbat când se aventurează în blestemata pădure a ținutului Arz pentru a-și hrăni poporul. Nasir este Prințul Morții și îi asasinează pe cei suficient de nebuni ca să-l înfrunte pe autoritarul său tată, sultanul. Dacă oamenii vor descoperi că Zafira e o fată, toate realizările ei vor fi respinse; dacă Nasir va da dovadă de compasiune, tatăl lui îl va pedepsi în cele mai brutale moduri cu putință. Și Zafira, și Nașir sunt adevărate legende în regatul Arawiyei ― dar niciunul dintre ei nu-și dorește asta. Războiul stă să izbucnească și ținutul Arz înaintează în fiecare zi, cucerind pământul și absorbindu-l în umbră. Când Zafira pornește în căutarea unui artefact pierdut care să redea magia lumii ei suferinde și să oprească Arzul, Nasir e trimis de sultan într-o misiune asemănătoare: să recupereze artefactul și să-l ucidă pe Vânător. Dar un rău străvechi se trezește la viață în timpul călătoriei lor, iar obiectul pe care ei îl căută ar putea deveni o amenințare mai mare decât își pot imagina. Inspirată de vechea Arabie, cartea lui Hafsah Faizal - prima din seria Nisipurile din Arawiya - este un debut palpitant despre revelații, iubire, onoare, învingerea temerilor și despre asumarea propriei identitați. Fragment din cartea "Pe urmele flăcării" de Hafsah Faizal: "Nasir se apropia. Simțea asta.  Sau cel puțin asta își tot spunea ca să poată continua. Umbrele se alungeau și se scurtau odată cu răsuflarea sa. Era prea devreme ca să se lase noaptea, dar cerul lipsit de stele era apăsat în întuneric.  Și era prea târziu să se întoarcă. Chiar dacă-și amintea drumul, ceilalți își schimbaseră poziția. Doar Vânătoreasa îi putea găsi de-acum.  Zafira.  Numai Zafira îi putea găsi. A trebuit să se oprească din mers când i-a rostit numele în minte pentru prima oară.  Și-a continuat drumul haotic, cu busola scoasă, până când a auzit în aer un foșnet inconfundabil, avertizându-l că acolo mai era cineva.  Nasir a rămas nemișcat. Degetele i s-au lipit de mânerul de piele al iataganului. O siluetă se zărea lângă stânci. N-avea nevoie ca ea să vină la lumină ca să-i recunoască mersul legănat. Foșnetul rochiei. Pielea ei sclipea în mișcările lungi ale luminii, la fel de frumoasă precum cele mai adânci asfințituri. - Kulsum, a oftat Nașir. Ea a înclinat capul. Nasir s-a încruntat și pulsul i-a trimis un avertisment tremurător, dar a lăsat tăișul jos. L-a vârât în teacă. O furtună parcă îi tulbura mintea, învolburându-i dunele gândurilor. - Prințul meu, a zis ea cu un ton mătăsos, cel care-l eliberase în numeroase nopți. Nasir se află dintr-odată în mai multe locuri în același timp, niciunul atât de înfricoșător ca furtuna dinăuntrul lui. - Vânătoreasa nu merită. Nasir a rostit lent: - Am nevoie de ea, dacă vreau să găsesc Jawaratul. - Și dacă-l găsește și încearcă să-ți ia viața - atunci ce faci? - N-ar face asta. Nu se îndoia de asta. Chipul lui Kulsum a fost străbătut de un zâmbet care l-a îndurerat. - Nu mai e fața neștiutoare care era când a pășit pe insula asta. Kulsum a făcut un gest spre dune. - Insula Sharr schimbă oamenii. Și pe tine te-a schimbat. Ai început s-o iubești. El a închis ochii, dar n-a încercat să nege."