Pe urmele lui Odiseu

Din zorii istoriei până în secolul XX, soarta a nenumărați indivizi siliți să rătăcească prin lume în căutarea unei vieți mai bune s-a asemănat, într-o măsură mai mică sau mai mare, cu aceea a miticului Odiseu. Fascinanta aventură a lui Hristu Danielopol, un Odiseu modern pornit să își împlinească destinul de întreprinzător pe fondul radicalelor prefaceri ce au zguduit Europa de Est începând din perioada războaielor balcanice și până după cel de-al Doilea Război Mondial, i-a oferit autoarei volumului de față, istoricul și omul de litere Marianna Koromila, prilejul de a-și pune în valoare cunoștințele și talentul în evocarea unui periplu plin de culoare, prin spații geografice și medii sociale de o uimitoare diversitate. Negustor de coloniale la Constanța, zaraf la Galați, proprietar de cafenea/cofetărie în stațiunea Berdianska de la Marea Azov, importator de succes în Dobrogea interbelică, angrosist în oborul bucureștean, director al Cooperativei de Stat a Cofetăriilor din capitală, fermier pe pământul sacru al Aticii, personajul central parcurge un itinerar captivant, a cărui prezentare inspirată a contribuit, nu puțin, la succesul binemeritat al cărții în patria autoarei. Fragment din carte: "TOATĂ MAREA NEAGRĂ își trimitea copii să studieze la Constantinopol. Și nu doar mării negustori, industriașii, armatorii și moșierii, dar și micii rentieri, meșteșugarii și funcționarii, ba chiar și oamenii care cultivau pământul său trăiau de pe urma mării, familii cărora nu le prisoseau banii făceau tot ce puteau ca să își trimită măcar un copil în capitală. Să învețe carte - contabilitate, teologie, limbi străine - însă, înainte de toate, să învețe bine greaca pentru „a deveni om". Adevărate faruri ale educației pentru grecii din imperiu sau din diaspora erau Marea Școală a Neamului și Școala Teologică din insula Halki pentru băieți și, respectiv, Școala Zappio pentru fete. La aceste strălucite instituții de învățământ voia toată lumea să își trimită copiii. Pentru cei care nu reușeau, existau zeci de alte școli bune. Rudele, asociații, reprezentanții comerciali și consătenii stabiliți în Constantinopol își asumau obligația de a-i găzdui pe elevi, de a veghea asupra educației lor, de a le urmări progresele. Ba chiar și cei cazați în internate erau întotdeauna încredințați unui tutore din Constantinopol, care era responsabil pentru copil în fața școlii și a părinților. În fiecare lună septembrie, în porturile mari de la Marea Neagră, obișnuită forfotă își schimbă pentru scurt timp înfățișarea și capătă o culoare complet diferită. Cheiurile se umpleau de liote de copii. Fetițe încruntate șezând pe cufere gigantice, doici vânjoase cu fetele roșii de la plâns, pălărioare, voaluri și umbreluțe, rochii pariziene și parfumuri, doamne din înalta societate, adolescenți imberbi, trăsuri încărcate cu bagaje luxoase; tinere domnișoare își reazemă cutiile cu pălării lângă genți și aleargă să își revadă vechile prietene, tați intransigenți cu o alură severă repetă ultimele instrucțiuni, predând documente, pașapoarte și bilete de vapor, oameni sărmani își însoțesc băiatul până pe chei muți și  nedumeriți; râsete, plânșete, îmbrățișări, sărutări, promisiuni, noi cunoștințe - șovăielnice primele vorbe schimbate - temeri ce cresc pe măsură ce se apropie ora despărțirii, batistute de dantelă, urări, copii atârnați de balustradă; rudele de pe mal devin o masă cenușie, „treptele lui Potemkin" se înnegresc și frunzișul nu se mai deslușește, cheiul devine tot mai mic, turlele se pierd în depărtare, în urmă nu mai rămâne decât un punct negru. Odesa, Sevastopol, Constanța, Varna, Rostov, Kerci, Novorosiisk, Suhumi, Batumi, Trapezunt, Bosforul. Elevii ce abia terminaseră școala primară ajungeau acum să cunoască pentru prima oară lumea înconjurătoare. Comunitățile grecești înfloreau pe coasta Mării Negre. Dar și în interior existau o mulțime de greci. În Principatele Române și în Sfânta Rusie refugiaților din epoca bizantină le-au urmat din timp în timp mari valuri de emigrație: 1453, 1774, 1828, 1878... Fanarioți, macedoneni, epiroti și peloponezieni în Țara Românească și Moldova. Fugari din Ciclade în Crimeea și la Marea Azov. Greci din Chios, Pont și Anatolia, în Caucaz, Georgia, Azebaidjian, locuitori din Insulele Ionice, la Dunăre. Și cu cât locuiau mai departe înspre interiorul continentului, cu atât simțeau mai intens nevoia de a-și aduce copiii în contact cu centrul, cu Constantinopolul."