Peisaj launtric

Peisaj lăuntric. Poezii din închisoare Astăzi octogenar, Demostene Andronescu rămâne una dintre vocile lirice cele mai pure și mai reprezentative ale închisorilor politice din România. Volumul Peisaj lăuntric este testamentul liric al unei vieți mucenicite, dar și fila din testamentul unei generații fără noroc (cartea e închinată, de altfel, "Generației mele de Don Quijote striviți de prea marele lor vis").   O poezie care se mișcă între suferință și iertare, între omenească "îndoială" (a se vedea poezia cu acest titlu, dedicată lui V. Voiculescu) și credința în numele căreia merită să mori:   Nebun, da, sunt nebun! Dar, lume, dacă N-ar fi nebuni ai fi de tot săracă, Ți s-ar usca și ramuri, și tulpina De n-ai avea prin ei, sus, rădăcina. Și-ai fi de tot comuna și banală, Și viața ți-ar fi searbădă și goală, Căci cei cuminți n-ar face rod nici unii De n-ar muri în locul lor nebunii. - Nebunul, Demostene Andronescu