Carte

Pelerinul mortii

de Eduard Huidan

Pelerinul mortii, Eduard Huidan – copertă

Compară prețurile și alege oferta

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Pelerinul mortii – Eduard Huidan

„Pentru o crimă comisă asupra unui copil nu există altă pedeapsă decît moartea.” Un roman despre victime colaterale - unele trimise în neființă, voit sau din întîmplare, altele cu viețile făcute țăndări - după aproape trei decenii de la acea „lambadă" sîngeroasă, numită de unii revoluție, de lovitura de stat. O carte care pune în dezbatere demnitatea muririi, dreptul fiecăruia de a hotărî cum și cînd va face marea trecere, răzbunarea, ca soluție, în spiritul legilor scrise de Dracon cu sînge, soarta eroilor, deveniți pelerini în propria viață, devorată de „revoluție", călcați în picioare de oportuniști, de profitori, de cei care au rămas la „butoane"... O incursiune în prezentul sulfuros, nu numai de la noi, marcat de patimi, de manipulare, dezinformare, în numele unei democrații iluzorii, al liberalismului sălbatic - cu marca politically correct - al tendinței de întoarcere la soluția regimurilor autoritare, de concentrare a puterii... Unii vor căuta „chei", vor încerca să identifice personaje. Este problema lor. Cineva va pune, poate, eticheta - se poartă - "ficțiune-nonficțiune”. Acest roman este, însă, unul despre moarte, murire dar și dragoste. Și orice asemănare cu persoane, trecute sau prezente, desigur, "întîmplătoare." Fragment din volumul "Pelerinul morții" de Eduard Huidan:   "Un mesaj de la Ioana. Vrea să știe. Îi răspund pe loc: „Ioana, nu am ce să-ți spun, acum scriu în, hai să-i zicem, romanul meu paralel sau jurnal, cum vrei, ce s-a întîmplat la Geneva. Îți trimit... capitolul. Trage și tu concluziile. Măcar spune-mi dacă e bun... Știi, am impresia că practic terapia prin scris. Nu că aș spera să-mi folosească. Cea prin citit e bună pentru boșorogi. S-a dovedit. Unii, care nu au citit aproape nimic sau au întrerupt lectura decenii întregi, își mai lungesc viața citind. Nietzsche a practicat terapia asta prin scris, o menționează în „ECCE Homo”, dacă nu mă înșel. Doar să mai poți să scrii... Aștept opinia ta.” La Geneva să nu te duci decît dacă ai treabă! Sau dacă ai bani. Eu am tot fost cu treaba. Instituții multe, seminarii, congrese, alte alea. Bani, mai puțini... Am avut o zi aproape întreagă, cu care nu prea știam ce să fac. La clinică trebuia să mă prezint, la prima oră, în dimineața următoare. Notarul cu care aveam întîlnire m-a programat spre seară. Așa că m-am cazat, ca de obicei, la Hotel de la Cigogne, aproape de locul unde aveam să discut asupra testamentului biologic. Cu apostilă, evident. În rest, ce să vezi? Ceasurile, care nu mă pasionează, în general nici nu port, deși am vreo patru, primite, evident. Deci, Rolex, Patek Philippe, Tissot, Vacheron Constantin, Charriol, Mercier, Baume... și ce o mai fi. De lins vitrinele magazinelor de marcă, păzite, de obicei, de niște negri imenși. Mulțumesc, nu. Apoi, Parcul Englezesc, ceasul floral, elvețian, desigur, un tur pe la lac, jetul de apă celebru, înalt de 140 de metri, 500 de litri aruncați cu 400 de metri pe secundă, chestie de amuzat copiii și fraierii, Parc des Bastions, cu statuile alea oribile, în frunte cu cei patru reformatori, Jean Calvin, Guillaume Fărel, Theodore de Beze, John Knox, Catedrală, cu celebrul scaun al aceluiași Calvin... magazine, bănci, clădirile atacate prin toate filmele cu jafuri... adică... mai nimic. Eu m-am răsfățat, totuși, dincolo de plimbarea fără țintă, într-un loc drag, JULIEN LIBRAIRIE, LIVRE ANCIEN... O librărie micuță, cu un librar bătrîn, de unde e greu să ieși fără să cumperi ceva, deși eu mă încarc chiar doar privind..."

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Pelerinul mortii?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Pelerinul mortii și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre Pelerinul mortii

Cine a scris cartea Pelerinul mortii?

Pelerinul mortii a fost scrisă de Eduard Huidan.

În ce an a apărut Pelerinul mortii?

Pelerinul mortii a apărut în anul 2019. Vezi și topul de cărți din 2019.

Câte pagini are Pelerinul mortii?

Pelerinul mortii are 276 de pagini.

La ce editură a apărut Pelerinul mortii?

Pelerinul mortii a fost publicată la editura LIBRIS EDITORIAL.

Există Pelerinul mortii în format PDF?

Poți verifica Pelerinul mortii în format PDF.

Cărți scrise de Eduard Huidan

Ai mai jos lista de cărți scrise de Eduard Huidan. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.