Daca va veti afla vreodata prin peninsula, in vreunul din orasele potopite de catedrale plangandu-l pe Gaudi si veti auzi huruit de roti pe caldaramul milenar, sa iesiti degraba de oriunde-ati fi, ca s-ar putea sa treaca pe acolo caravana poeziei lui Gabriel, primul nascut al liricii temeinic argumentate, doldora de valoare, daca nu cumva nu va fi ingerul lui Vasile Voiculescu, anuntand, ca un crainic mut, ca e vremea uimirii: L-am cunoscut de cum l-am zarit./ Trimis inadins de soarta/ Mi-a trecut pe la poarta/ si nu s-a oprit. - Mihail Soare azi
M-as ascunde intr-o padure deasa de fag,
sub marsul vantului nelinistind frunzisul.
Eu m-as pierde odata cu apusul
sub mari de frunze moarte,
iar umbrele ar plimba secole
prin vaietul inaltimilor.
De ropotul rotilor din fier peste portative,
m-as ascunde intr-o padure de fag,
cum intr-o scorbura a timpului ninge frunzis galben.
Acolo,
unde trunchiurile uriase mi-au zambit intaia oara,
as ramane.
In robusta imbratisare a padurii cu muntele,
in pijamaua fosnetului umed,
m-as ascunde de mine.
