Carte

Pentru ca esti caldicel

de Alain Durel

Pentru ca esti caldicel, Alain Durel – copertă

Compară prețurile și alege oferta

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Pentru ca esti caldicel – Alain Durel

    O carte ce oferă o mărturie obiectivă asupra Muntelui Athos, reprezentând o adevărată gură de oxigen pentru cititorii care se simt închiși într-o lume în care aproape toate ferestrele ce ar putea să se deschidă spre cer par cu obstinație închise. Aceste stânci abrupte ce se pogoară în mare și de care sunt suspendate schituri și mănăstiri, acest munte povârnit, în care sunt săpate peșteri unde viețuiesc anahoreți neștiuți de lume reprezintă un teritoriu unde, de mai bine de o mie de ani, rugăciunea tainică neîncetată a călugărilor și ciclul anual al extraordinarelor slujbe liturgice ortodoxe, repetate la nesfârșit, au continuat neîntrerupt.     Oricare om din lumea noastră ce se aventurează acolo, obosit, aproape sufocat spiritual, dar în același timp cu o inimă deschisă și receptivă, nu poate scăpa de impregnarea duhovnicească oferită de un asemenea loc. El descoperă că pacea sufletească este încă posibilă. Cititorul unei cărți că această participă deja la o parte din această experiență.     Cuprins: Prefață de părintele Placide Deseille Cuvânt-înainte Întoarcerea la Muntele Athos Prima întrevedere. Tânguirea lui Adam Muntele poeților A două întrevedere. Ce este Biserica? Escapada la Iviron A treia întrevedere. Ortodoxie și heterodoxie Iubirea după care însetează orice suflet A patra întrevedere. Sfânta Liturghie, asceză și Sfintele Taine Hristosul bizantin A cincea întrevedere. A crede și a iubi în ziua de azi Hristos a înviat! A șasea întrevedere. Rugăciunea lui Iisus Vecernia iubirii frățești A șaptea întrevedere. Sfintele icoane Primul ceas al zilei celei dintâi A opta întrevedere. Lupta lăuntrică și viața în Hristos În tumultul Atenei ca în pustie Mulțumiri

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Pentru ca esti caldicel?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Pentru ca esti caldicel și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre Pentru ca esti caldicel

Cine a scris cartea Pentru ca esti caldicel?

Pentru ca esti caldicel a fost scrisă de Alain Durel.

În ce an a apărut Pentru ca esti caldicel?

Pentru ca esti caldicel a apărut în anul 2017. Vezi și topul de cărți din 2017.

Câte pagini are Pentru ca esti caldicel?

Pentru ca esti caldicel are 144 de pagini.

La ce editură a apărut Pentru ca esti caldicel?

Pentru ca esti caldicel a fost publicată la editura METEOR PRESS.

Care este cel mai mic preț pentru Pentru ca esti caldicel?

Cel mai mic preț găsit acum este 30 lei.

Există Pentru ca esti caldicel în format PDF?

Poți verifica Pentru ca esti caldicel în format PDF.

Cărți scrise de Alain Durel

Ai mai jos lista de cărți scrise de Alain Durel. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.