Pereti subtiri

17 povești dintr-un bloc cu patru etaje din București. Viețile personajelor comunică prin pereții subțiri. În această comunitate de locatari vechi și noi, intimitatea devine fluidă. Destinele personajelor se intersectează, apartamentele au propriile istorii, cuplurile își trăiesc sub ochii celorlalți ritualurile și descompunerea. Dincolo de ușile închise e o lume în mic, cu bucuriile și tristețile ei infinitezimale. Fragment din roman: "A ajuns înfrigurată acasă, și-a mai verificat o dată telefonul, dar nici un semn de la el. Și-a făcut un ceai, a turnat un deget de rom să se dezmorțească. A rămas cu ochii lipiți de geam. Pe masă firimiturile străluceau de la lumina spartă de afară. Nimic nu se schimbase, dar nici nu mai era la fel. Parfumul lui se simțea în cameră. Doar că în cele cîteva ore de cînd plecase clocise un miros greu, de mosc. S-a dus în baie și s-a uitat pentru prima dată pe ingredientele trecute pe cutia de carton. Nimic nu-i sună cunoscut. A deschis puțin fereastra de la dormitor, apoi a închis-o. A încercat să citească ceva. Patul nefăcut părea singurul loc prietenos din tot apartamentul lor. S-a întins îmbrăcată și a ațipit. I s-a părut că cineva bătea insistent la ușă și a sărit ca arsă. Și-a aranjat hainele și, aproape împleticindu-se, s-a dus spre hol. Nu de la ușa lor se auziseră zgomotele, ci de alături, de la doamna Mola. S-a uitat la ceas: 5.18. Cînd era gata să apese pe numele lui și să-1 sune din nou, a primit un mesaj: „O să încerc să ajung pînă la 6, cînd zicea Dumitriu că vine". Nici măcar această informație nu reușise s-o liniștească. I-ar fi fost greu să explice de ce, dar cuvintele nu se mai legau bine. Nu se mai potriveau unele cu altele. Le așteptase, iar acum îi explodau în față. Sigur, era posibil să analizeze prea mult, acolo, în cap, și să complice lucrurile, cum îi zisese el de mai multe ori, dar cum să scape de frica asta atît de concretă care îi ronțăia oasele și îi încîlcea mațele? Și-a mai pus un deget de rom și l-a dat peste cap. Căldura tăriei o anesteziase și n-a mai trecut mult pînă ce l-a auzit cum își parcă mașina. Ambalase motorul. O dată, de două ori. Chiar dacă deszăpezise serios cînd plecase, tot era nevoie să facă niște manevre s-o poată lăsa ca lumea. În cele din urmă urcase. Bocănise de cîteva ori în fața ușii, ca să scape de zăpada de pe ghete. Ea îi deschisese și îl așteptase în hol, fără să aprindă lumina. Spațiul aceală de intrare devenise neîncăpător și ea făcuse repede doi pași înapoi. Piciorul stîng i se răsucise spre exterior și se dezechilibrase. De talpa papucului de casă i se lipise o bucățică de gheață căzută de pe încălțările lui. El nu făcuse nici un gest s-o prindă. Se dezbrăcase în liniște și o privise în timp ce-și prinsese glezna cu mîna și o rotea. Stătea într-un picior, cu mîna sprijinită de bibliotecă și orice gest de empatie i-ar fi prins bine. N-avusese o zi bună, dar nici nu putea să-i povestească lui că plînsese că proastă în tîrg, fără nici un motiv. Cu siguranță ar fi întrebat-o de ce și asta i s-ar fi părut o întrebare-capcană, imposibilă, care ar fi prins-o cu amîndouă picioarele în aer. "