Peripetiile lui Nastratin Hogea

    Nastratin Hogea a fost un învățător și un cleric musulman știutor de carte, care a rămas faimos prin scurte povestiri satirice. În aceste scurte povestiri cu tâlc, el încurajează cinstea și adevărul în defavoarea minciunii și a nedreptății, indiferent de clasa socială din care provin oamenii. Nastratin are întotdeauna răspunsul pregătit, dă dovadă de istețime și de înțelepciune, îmbină umorul și corectitudinea.     De-a lungul generațiilor, noi și noi povestiri au fost adăugate, altele au fost modificate, iar personajul și poveștile sale s-au răspândit și în alte regiuni. Dintre miile de povestiri de astăzi, nu se poate spune care sunt originale și care au fost adăugate ulterior. Temele povestirilor au devenit o parte a folclorului multor popoare și exprimă imaginația colectivă a mai multor culturi. Deși numeroase povestiri îl ilustrează pe Nastratin în satul său în orașul său natal, ele fac referire la concepte atemporale. Acestea înfățișează un tip de înțelepciune populară viguroasă care triumfă în fața tuturor încercărilor și nedreptăților la care sunt supuși oamenii. (Mihai Cernătescu)      Fragment din volum:       “In vreme de furtună     Într-o zi, Nastratin Hogea stătea așezat într-o barcă ce încerca să ajungă la țărm. În fața lui, doi bărbați vâsleau din greu. Nastratin stătea în partea din spate a bărcii și nu făcea nimic. Dintr-odată, izbucnește o furtună năprasnică. Valuri uriașe izbesc barca și amenința să o înghită ca pe o coajă de nucă. Cei doi vâslași trudeau, încercând să țină piept furtunii. Unul dintre ei se întoarce să vadă ce face Nastratin și vede că acesta ia apă din mare și o toarnă în barcă. Uluit, vâslașul îi strigă:     - Ce faci, omule? Ești nebun? Vrei să ne scufundăm? Trebuie să golești apa din barcă, nu s-o pui în ea!     - Mama mea, îi răspunde Nastratin, m-a învățat să iau întotdeauna partea celui mai tare!       Mintea la cap     Odată, Nastratin Hogea voia să-și însoare băiatul. Un prieten i-a spus:     - Mai Nastratin, nu te grăbi. Să mai crească băiatul, e încă mic.     Nastratin a răspuns:     - Dacă mai crește, o să-i crească și mintea, și atunci nu se va mai însura el.       Urletul câinilor     Într-o noapte, băiatul lui Nastratin Hogea a ieșit în curte și a început să cânte cât îl țineau plămânii.     Unul dintre vecini s-a uitat peste gard și a spus:     - Hei! E miezul nopții! Acum v-ați găsit să cântați și să urlați, mai ales cu vocea aia sparta?     Nastratin i-a răspuns:     - Mai netrebnicule! Zi și noapte câinii tăi lătră și urlă, iar noi nu am crâcnit niciodată, iar tu nu ai putut îndura câteva minute cântatul fiului meu?!”