Sfîrșit de decembrie 1989 în măruntă localitate minieră Șurulești, unde inginerul Valer Negrea-Negrescu fusese detașat din București, în urma deciziei luate de personajul malefic și omnipotent, nemuritorul Neculai Crăciun. Detașarea sa este în realitate o formă acoperită de detenție politică, prin domiciliu forțat. Pretextul este acela de a ridica un zid la gura minei de uraniu, exploatată prin anii ’50 de prietenii de la Răsărit și părăsită de ceva vreme. Inginerul participă la luarea cu asalt a Direcțiunii fostei mine și în urma acestei acțiuni revoluționare se alege cu un bolovan greu și misterios, ascuns în seiful directorului minei. Este cadoul libertății despre care nu știe nici cum, nici la ce folosește, ca de altfel toți cei care au participat la Revoluție. E o pehblendă – oxid natural de uraniu – lucioasă și întunecată la culoare, de o radioactivitate extremă. Permafrost reprezintă cheia ficțională, metafora revelatorie pentru săptămîna care a urmat căderii regimului dictatorial comunist din România, o săptămînă care trebuia să fie una a alegerilor și a clarificărilor, dar care a fost una a confuziei și a jocului înșelător de oglinzi. Nimic nu este ceea ce pare în acest spațiu și timp. Pentru că permafrostul –pămîntul veșnic înghețat – este cea mai rea dintre căile de supraviețuire ale omului. Uneori e singura cale. Alteori, o chestiune de destin.
