Renasterea Phoenix continua nu doar cu noi proiecte muzicale, ci si editoriale.
Legendara trupa Phoenix si Nicolae Covaci au lansat recentvolumul II din istoria Phoenix si volumul I (reeditare) asteptate de multa vreme de fani si de public!
Al doilea volum, PHOENIX. Giudecata inteleptilor, debuteaza cu episodul fugii in Occident din 1977. Pe parcursul a aproape 400 de pagini sunt dezvaluite adevarata experienta a exilului in Germania, revenirea in tara dupa 1990, povestea succesului dupa reintoarcere, jocurile de culise din industria muzicala romaneasca, momentele de glorie si de abandon, si nu in ultimul rand, luptele prezentului.
Cele doua volume (PHOENIX. Insa eu, o pasare… si PHOENIX. Giudecata inteleptilor), publicate de Editura Integral, prezinta viata zbuciumata a formatiei Phoenix de-a lungul a 50 de ani, intr-o alcatuire adesea palpitanta si emotionanta de aventuri si intamplari neobisnuite, reconstituind intr-o formula de roman o epoca si un spirit, spiritul Phoenix, si nu in ultimul rand, pentru stabilirea adevarului in legatura cu istoria celei mai mari formatii rock din tara noastra.
"Insa eu, o pasere de neam si de minte proasta fiind, pentru ca nici in carne vreo dulceata, nici in pene vreo frumusata port, mi mult a grai nu pociu, nici se cuvine, atata doar, cat am stiut si-am crezut. Aceea din prostia inimii grait-am, iar giudecata fie a inteleptilor..." - Dimitrie Cantemir- Istoria Ieroglifica
Fragment din romanul "Phoenix: Giudecata inteleptilor " de Nicolae Covaci
"Capitolul 13
ATELIERUL DE MOTOCICLETE
Disperat, m-am prezentat la oficiul de somaj din oras, cautand de lucru. Mi-am dat toate datele, m-au notat acolo, dar nu era nicio oferta disponibila.
Oferta a venit, dupa o vreme, dar nu de acolo, ci de la vechiul meu prieten Berni Ahlers. Daca chiar vrei, uite, poti sa lucrezi la mine in atelier. Avea reprezentanta Suzuki in oras si se ocupa de motoci-clete. Nici nu visasem asa ceva.
A doua zi, ma duc la atelierul lui, pe una dintre strazile principale din oras. Era multa forfoteala acolo. Niste indivizi voinici, zdraveni, carau, impingeau la masinarii. Zgomot, baraiala, agitatie. Ce s a fac eu aicea? il intreb pe Berni. Crezi ca pot eu sa fac aici ceva util? Eram tare nedumerit. Faci ce vrei sau ce iti spun b ietii. Am inceput, cum a spus Berni, cu ce imi cereau cei mai vechi. Faceam lazi de lemn, in care se impachetau piese sau motoare, caram de colo-colo, mai puneam cate un motor pe masa de lucru. Ceilalti se uitau cu mirare la mine, ca luam un motor in brate si-l puneam singur pe masa. Nu bagasem de seama ca eram observat in permanenta. Facusem de la inceput impresie buna, nu ma dadeam la o parte de la munca grea. Asa mi-am castigat existenta o buna bucata de vreme. M-am Impri-etenit cu baietii astia, mai mergeam impreuna la o bere. Cateodata mai zdranganeam la ghitara cu l2 corzi ce-mi ramasese de la Calin.
Curand, Berni si-a mutat atelierul in alta parte a orasului, dar tot central, unde avea o casa mare. La etaj exista un mic apartament, pe care Berni mi l-a oferit mie. Am profitat de ocazie si m-am mutat acolo. Apartamentul era chiar langa atelier, stateam in centru, puteam sa umblu pe jos pe la magazine si la cluburile in care mai can-tam de unul singur. Eram pieton in majoritatea timpului.
Berni era om de afaceri. El mergea cu motocicleta, se tinea de afaceri. Era brici, un tip plin de adrenalina si mare-mare curtezan. Tot timpul veneau gagici la el, avea un succes nebun la ora aceea. Si dupa ce a cedat reprezentanta Suzuki a continuat sa aiba succes. A construit zeci de fabrici de bioetanol pe toata planeta. Cu toate astea, nu m-a uitat. Eu ii sunt recunoscator si astazi pentru ceea ce a facut pentru mine. Ne-am imprietenit bine de tot. A fost si la mine, m-a vizitat in Spania.
De la atelierul lui, am plecat in Valenhorst, un sat de langa Osnabriick. Locuiam intr-un bloc la etajul 4. De acolo m-au luat cei de la Asgard. "
