Piedici si arme

Holocaustul se află în subtextul multora dintre poemele de față. Este vorba de o convergență a unor fracturi interioare cu marile fracturi ale istoriei, într-un discurs frontal precum istoria la care face aluzie. Cu toate acestea, piedici și arme nu este un volum de memorialistică. Dalis nu scrie o poezie programatică. Prezentul irumpe în poemele lui nu în ultimul rînd prin folosirea unor vocabule ale lumii de azi. În aceste mai noi oglinzi reflecția trecutului este și mai tulburătoare decît ar putea fi într-un scris al citatelor imediate. Departe de a fi un semn de egoistă ireverență, luarea în posesiune a atrocităților trecutului pentru a exprima propriile neliniști constituie cel mai pur tribut: rostirea la timpul prezent, persoana întîi a unor cataclisme care au atins alți oameni, într-un alt timp. Este acesta un drum neexplorat în poezia de azi, cel puțin la noi. Depărtîndu-se de mimetismul unor interpretări-clișeu, poemele lui Dalis constituie prin însăși existența lor un semn al victoriei asupra teribilelor drame ale trecutului. Grafia-semnătură a lui Gabriel Dalis o reprezintă cele două puncte inaugurale ale fiecărui poem, sugerînd că el, poetul, este nu mai puțin decît cititorii săi sub hipnoticul destin al unor imagini venite de departe. Volumul de poeme piedici și arme este o expresie intimă a trăirilor poetului de aici și de astăzi. „Condensate și eliptice, poemele lui Gabriel Dalis sînt aglutinari de imagini stranii și obsedante – în covîrșitoare măsură, descinse toate dintr-un imaginar al terorii și al violenței. Aproape nu există poem în care ceva să nu se rupă, arda, sfîșie, hăcuiască, distrugă. E o lume în care, cum memorabil spune el undeva, «mila Domnului s-a făcut praf». O lume în egală măsură vulnerată și vulnerantă – fiindcă atîta distrugere e distrugătoare și pentru cronicarul care-o înregistrează («mă mușc de cap singur», după cum se confesează altundeva). Mirabil – și admirabil – e cum reușește el să nu se lase dezumanizat de toată teroarea asta; ba chiar dimpotrivă, reușește să facă din metabolizarea terorii o formă de individuație. O spune de-a dreptul, mult mai contraș & plastic decît mine: «Spaima te face om». Poemele lui Gabriel Dalis sînt documentele acestei individuații prin teroare. Bizare & răvășitoare.” (Radu Vâncu)   „Gabriel Dalis scrie aici o poezie concentrată, tăioasă și cît mai obiectivată liric, astfel încît tragedia să nu fie ecranată de limbaj. Jocurile de cuvinte, rîmele iscusite și ritmul săltăreț nu au ce cauta în texte, de vîrf, ce-ți «picura în ochi motorină fierbinte».” (Daniel Cristea-Enache)