Pisicuta alba ca zapada

Bel se teme să petreacă zilele rămase până la Crăciun cu bunica ei la Casa Stejarul, un cămin de bătrâni aflat într-o casă victoriană. Conacul e frumos, dar straniu, iar fotografia fetiței care a locuit demult acolo o neliniștește. Într-o noapte, Bel vede în grădină o pisică albă și se ia după ea. Însă dincolo de pădurice e o altă lume, o lume de demult, care pare că o așteaptă...   PRIMA MEA LECTURĂ  Această colecție este dedicată tinerilor cititori pasionați de lectură. Textele ilustrate și adaptate la nivelul de înțelegere al copiilor de vârstă școlară oferă o lectură accesibilă și antrenanță, cu ajutorul căreia pot fi exersate fără niciun fel de dificultate abilitățile de citire.   Seria "Rubin", din care face parte și cartea de față: • Narațiune cu un nivel de complexitate mai ridicat, din literatura modernă și contemporană • Romane de mici dimensiuni, pentru pasionații de lectură Fragment din volumul "Pisicuța albă ca zăpada" de Holly Webb:       „O rază de lumină pătrundea prin deschizătura ușii, pe care, la rugămintea ei, bunica o lăsase întredeschisă. Întunericul din cameră se diluase, preschimbându-se în cenușiu. Putea distinge conturul întunecat al mobilei și locul în care își pusese rucsacul — pe comodă. Nici urmă de mișcări ciudate sau de zgomote neobișnuite. Totul fusese doar în imaginația ei. Bunica fredona mai departe colinde de Crăciun și, uneori, cântă cu voce tare, când își amintea versurile. Era plăcut. Liniștitor. Bel închise ochii, apoi îi deschise și îi închise din nou, după care se făcu ghem sub plapumă.     Când se trezi, i se păru că ceva se schimbase, dar nu își dădea seama ce. Era imposibil să fi fost miezul nopții, deoarece camera era scăldată chiar dacă fereastra era foarte mică. Totul  încremenise și se cufundase liniște profundă.     Bel se dădu jos din pat și se duse să vadă, ce făcea bunică. Uitase să-și ia ceasul de acasă și nu-și dădea seama dacă se făcuse ora să se trezească. Dacă, o găsea pe bunica dormind, avea sa, se strecoare camera, să citească.     Își trase peste cămașa de noapte jachetă tricotată de bunica și porni tiptil spre sufragerie. Pe drum, se opri deodată și sări în sus de bucurie. Ninsese. Alergă spre ușile cu geam să vadă mai bine. Zăpada care se adunase acolo îi ajungea lui Bel până, la genunchi, iar curtea era complet albă. Sub mantia groasă de nea, contururile erau neclare și ciudate. Deși își lipise nasul de geam, Bel recunoștea cu greu formele.”