Plansul Si Strapungerea Inimii La Parintii Rasariteni

„E atât de tainic tărâmul lacrimilor”, spunea un important scriitor al acestui secol, Antoine de Saint-Exupery. O țară misterioasă, ai cărei exploratori și cartografi au fost sfinții și creștinii răsăriteni aflați în căutarea desăvârșirii pe urmele Evangheliei lui Iisus Hristos. Valorificarea subtilă și complexă a afectivității, a plânsului și întristării, a suferinței și lacrimilor prefăcute în izvor de bucurie și seninătate interioară e proprie creștinismului răsăritean, fiind una din trăsăturile care disting cel mai limpede spiritualitatea ortodoxă de restul tradițiilor religioase și spirituale ale umanității. Cartea lui Irenee Hausherr publicată aici este monografia clasică asupra acestei teme esențiale, dar uitate și răstălmăcite. Plecând de la precizări terminologice indispensabile și pe baza unei ample treceri în revista comentate a principalelor texte care vorbesc despre aceasta, începând cu teologii alexandrini (secolul III) și sfârșind cu Sfântul Nicodim Aghioritul (începutul secolului XIX), lucrarea oferă cititorului interesat de ascetică și mistică o imagine precisă a dimensiunilor și semnificațiilor duhovnicești ale plânsului (penthos) și străpungerii (katanyxis) inimii în spiritualitatea răsăriteană. Sunt prezentate pe rând cauzele plânsului duhovnicesc, plâns ascetic izvorât din starea de pocăință permanentă a creștinului convertit, mijloacele dobândirii și menținerii lui, principalele obstacole care-l stăvilesc, precum și efectele și roadele lui esențiale în susținerea autenticei vieți duhovnicești. Căci, așa cum spune Evanghelia lui Hristos: „Fericiti cei ce plâng [penthounes], că aceia vor fi mângâiați!”