Pledoaria mea pentru poezie

Dacă poezia ar avea gust, aș spune că pentru mine ea are gust de miere și de migdale proaspăt culese din Grădina Aducerilor Aminte a viselor și a visurilor uitate de sine... Dar ea are atâtea arome și parfumuri, atâtea mărgăritare înșirate pe drumurile autocunoașterii și atâtea zile și nopți de povești derulate pe fotografiile sufletului pierdut în vâltoarea prezentului... Să te întâlnești cu poezia și să guști din ea... canibalism al setei de Absolut? Tot ce e posibil. Poezia e fără început și fără sfârșit, e un „proiect în desfășurare", după cum spunea o iubită profesoară, doamnă Alină Burlacu, cea care mi-a citit și comentat poeziile. Poezia e „domnișoara melancolie", în opinia domnului Dan Petrușcă, stimabil cadru didactic, ea e tot ce m-a învățat doamna profesoară Laura Gavriliu, onorabil mentor și îndrăgit sprijin, este exuberanță și veselie, așa cum e doamna profesoară Bianca Balaban, e grație și rafinament precum doamna profesoara Florentina Neculau... poezia e toate acestea și multe altele, e tot ce poate încăpea în sufletul Lumii, în armonie cu întreg Cosmosul. lubiți cititori, vă rog, citiți! Citiți ca să vă găsiți în nemurire și să vă regăsiți în devenire! - Martina-Maria Popescu Fragment din cartea "Pledoaria mea pentru poezie" de Martina-Maria Popescu: "Imn către cer O pasăre ce intona cântecul tăcerii A venit în palma mea, Lacrimi mi-au căzut din cauza durerii De a înghiți cristal pișat de stea… Priveam la tine și nu știam De ești înger ori demon, De mă stinsesem ori încă muream, De avusesem ori nu un daimon Ce strigase infinitului Agonia neantului, Ce murmurase sufletului Scos din piept cuvintele gândului… Mă zbăteam în agonie Din cauza extazului, ce nebunie! Te-am iubit… a trecut. Te-am lăsat… a durut! A trecut, dulce iubire, Minune a raiului meu. Idol al veșniciei, Crud ai pârjolit sufletul meu!"