Premiul Locus pentru roman SF Violență este ultimul lucru la care recurg oamenii după ce au epuizat toate ideile rezonabile. E seducătoare pentru că este simplă, directă, deoarece aproape întotdeauna reprezintă o opțiune accesibilă. De peste două miliarde de ani, protomolecula lasă în drumul ei haos și moarte. După ce a pustiit Venus, ea a construit în apropierea lui Uranus o poartă imensă, deschisă spre necunoscut. James Holden și echipajul Rosinantei trebuie să descopere scopul construcției înainte ca ignoranța sa ucidă omenirea. Holden însă nu bănuiește că, în timp ce se afla pe urmele pericolului care se ascunde dincolo de poartă, va fi ajuns din urmă de un plan minuțios pregătit ce-i amenința viața. Cuvintele lui erau pline de speranță și de amenințare. La fel ca stelele. Deocamdată cea mai bună carte dintr-o serie extraordinară: o space opera accesibilă și serioasă cu personaje noi și cu o poveste incredibil de ambițioasă. - tor.com O aventură minunată de la început până la sfârșit și o continuare demnă de primele două volume. - fantasyliterature.com Poarta lui Abaddon este space opera literară de cea mai bună calitate. - io9.gizmodo.com Politică, filosofie și umor amestecate într-o poveste șocantă și uimitoare. - publishersweekly.com Al treilea volum din seria The Expanse, este o space opera vastă, inteligență și extrem de antrenantă. - best-sci-fi-books.com Poarta lui Abaddon nu dezamăgește câtuși de puțin așteptările fanilor seriei The Expanse: scene de acțiune splendide, nave spațiale enorme, intriga complexă și ambițioasă, personaje principale cu talente nebănuite și o tehnologie extraterestră de-a dreptul terifiantă. - littleredreviewer.wordpress.com Mizele sunt enorme. Atmosfera politică este tot încordată, dar acum sunt implicate trei grupări, cărora li se adaugă independenții din care face parte și echipajul Rosinantei. - Lance Schonberg O continuare ce merită în mod clar citită. Dezvoltă mai departe intriga misterioasă din jurul protomoleculei și cu toate că răspunde la unele întrebări, ridică altele la fel de incitante. - bibliosanctum.com Din seria The Expanse au mai apărut: • Trezirea Leviatanului • Războiul lui Caliban
