Poate ca da, poate ca nu

Despre Forse che si forse che no (1910), autorul însuși spunea, într-o scrisoare din 1908, că este „un roman de pasiuni mortale“. Cuvântul-cheie din titlu, „poate“, devine un laitmotiv pentru nesfârșitele meditații și ezitări ale Isabellei, îndrăgostită de Paolo Tarsis, dar și măcinată de remușcări din cauza propriilor sentimente. Nehotărârea ei o face, în ochii amantului, cu atât mai atrăgătoare. Isabella este obsedată de imaginea surorii ei, Vana, la rându-i îndrăgostita de Paolo, care însă nu-i împărtășește iubirea. Pe cele două surori le frământa dragostea și gelozia și le despart ideea suicidului și nebunia. Romanul (ecranizat în 1920, într-un film mut, alb-negru) i-a fost inspirat lui D’Annunzio de propria iubire pentru contesa Giuseppina Mancini. La data publicării, romancierul a fost silit să fugă din Italia, ca să scape de creditori, stabilindu-se în Franța, unde și-a consumat nostalgia fostei iubiri alături de alte femei.