Poeme abandonate in cuvinte

În registru solemn, nihilismul european a parcurs acest drum pornind de la Spleen-ul lui Baudelaire. Avangarda i-a adăugat o nervozitate aparte, kafkiană, demolind piedestalul solemn și împingînd totul în grotesc. Tipologic, orădeanul Ioan F. Pop se află în această descendentă, diversificată prin marasm, revelații scîrbite și un acut sentiment al părăsirii și al existenței goale, aleatorii, exercitat într-un univers al neanturilor stilizate, din care ancorele au dispărut și ființă a intrat în derivă. Volumul e dur, monocrom, obsedant ca o pagină din Kafka, și reprezintă, fără îndoială, punctul de maxima extensie a „halucinației de real” la care a ajuns pînă acum poetul. (...) Ioan F. Pop alege drama hiperlucidă, extază rece a percepției întinse nevrotic pînă la insuportabil, ceea ce face ca formula sa poetică să derive mai degrabă din catalogul modernismului tîrziu, crepuscular, decît din broșura sprințară a postmodernismului de ultimă oră. (...) Pentru poetul orădean, poezia chiar întemeiază universul, iar poetul e chiar un demiurg, verbul său urcînd anemic din neant. - Ștefan Borbely Ardelenește, fără ironii și fără falsă pudoare, fără sentimentul deșertăciunii, poetul își construiește masca unui damnat. Deși nu e teribilist, fugind de gratuitatea experimentală, el se apropie, totuși, cu pași siguri și în cunoștință de cauză de inocența suprarealiștilor, coborînd ca în transă într-un spațiu halucinant, ireal și dezordonat pe care vrea să-l facă semnul unei crize ontologice, mărturia unei damnări. - Mircea A. Diaconu