Pasăre cu pene-albastre, Martora iubirei noastre, De-i sfârși cântărea ta, N-ascultă ce-mi spune mie Dragul meu, căci cine știe Dacă mâni nu m-a uita. Râule cu apă lină Și curat ca o lumină Cât ne vezi de fericiți, Starea noastră n-o răsfrânge, Mâne poate noi vom plânge Și-om fi veșnic despărțiți. Iar tu, luna, dragă lună, Tu, a nopților cununa, Să nu spui că ne-ai privit. Poate mâni a tale raze N-ar putea măcar să crează Că vreodată ne-am iubit.
