Poemul de oțel a apărut în 1991, nebăgat în seamă de critică, deși autorul este unul dintre cei mai originali și puternici poeți optzeciști. […] Viorel Padina împinge parodia până la șarjă, mizând pe exasperarea limbajului. Scos din țâțâni, limbajul poeziilor e deopotrivă emfatic și comic, trivial și absurd, veritabilă cursă pentru șoarecii Cenzurii comuniste, ascunzând un protest politic radical sub ingenioase manierisme lexicale și sub pastișe savante ale limbii de lemn. - Nicolae Manolescu
