Acum, la această ediție a cărții, îmi dau seama încă mai bine, că Povestea Hortensiei Georgescu trebuia scrisă. Trebuia spusă într-o lume românească ce alunecă, tot mai evident, spre derizoriu. Într-o lume în care marile valori tac – cele tinere neluate în seamă de autorități, iar cele cu vârste venerabile obligate să trăiască din pensii de mizerie –, într-o lume în care cuvinte și noțiuni precum demnitate, cinste, morală, devotament, iubire de patrie sunt ignorate, ba chiar luate în derâdere, într-o lume în care televiziuni de tot felul propun, mai ales tinerei generații, drept „modele“, vedete de tinichea care, pe bani mulți, își exhibă detalii scabroase ale vieții lor intime, într-o astfel de lume destinul de excepție al Hortensiei Georgescu trebuie cunoscut. Când Ardealul de Nord este ocupat de trupele horthyste, când ungurii ocupanți năvălesc la Cluj, ea fuge la București în toiul nopții, de mână cu cei doi copii, cu soțul ei și cu două valize în care-și îngrămădește la iuțeala toată avuția. Românca exemplară, ajunsă într-o capitală aproape ostilă, având un „dosar“ greu în spate, Hortensia Georgescu își construiește cu demnitate, pas cu pas, un alt destin. Trezindu-și la viața harul de preț cu care a dăruit-o Dumnezeu, ea va aduce în Tezaurul de Frumos al țării, în sipetul artei costumului de teatru și de film, valori nepieritoare. Da, Povestea Hortensiei Georgescu trebuia spusă. Trebuia scrisă. - Silvia Kerim Doamna Georgescu a fost cel mai fidel colaborator al meu. A fost un aliat care, spre deosebire de alții, nu m-a trădat niciodată. Fără costumele create de ea, personajele «mele» nu ar fi avut o personalitate atât de nuanțată. Fără harul ei, fără inventivitatea ei, plastica filmelor mele nu ar fi avut același rafinament… Da, într-adevăr, PONICA a avut Geniu. - Mircea Veroiu
Cauți Ponica în format PDF? Gândește-te la Silvia Kerim.
Înainte să descarci un PDF gratis, amintește-ți că Silvia Kerim a muncit luni sau ani ca să scrie această carte. Un fișier piratat nu plătește orele de scris, de editare și de rescriere — și lasă autorul fără recompensa pe care o merită pentru munca depusă.
Cel mai bun mod de a susține cultura este să cumperi cartea legal. Verifică varianta PDF — astfel răsplătești munca pe care Silvia Kerim a investit-o în Ponica.