Potarnichile gri

Îmi pot foarte bine imagina surpriza generalilor din Statul Major de la Medgidia când aceste doamne din Edinburgh (fiind cunoscute ca „Potârnichile Gri”, după culoarea uniformei lor) au apărut la datorie acolo și au înființat spitalul lor de campanie după ce au ajuns în România trecând prin Arhanghelsk și apoi Odessa. Poate că până atunci nu mai întâlniseră femei scoțiene! Acestea posedau un simț al datoriei, o dorință de a-și ajuta aliații, o încredere în abilitățile personale și o determinare de a le folosi și demonstra, și mai presus de toate o voință de fier, refuzând să fie oprite de vreun obstacol; asemenea abilitați le-au condus pe aceste tinere doamne din Scoția în Dobrogea unde au salvat viața multor soldați români, ruși și sârbi în timpul celor mai primejdioase momente ale războiului. Misiunea Spitalelor Femeilor Scoțiene nu este uitată în Edinburgh, orașul meu natal. Așa cum profesorul Coroban amintește, liderul acestora, Dr. Elsie Inglis, a lăsat numele sau unui spital iar portretul sau a apărut pe bancnotele scoțiene. În biserica unde tatăl meu slujea ca preot exista un mic cufăr lângă altar cu o inscripție drept recunoștință a poporului sârb – o amintire a eforturilor depuse de Spitalele Femeilor Scoțiene. Îmi mai amintesc și de o enoriașă în vârstă, doamnă Parrott, care încă își amintea și ținea legătură cu descendenți ai soldaților sârbi mult timp după război. Dar acest capitol extraordinar din istoria Primului Război Mondial nu este cunoscut pe deplin în România. Cartea profesorului Coroban va asigura faptul că exemplul Dr. Inglis și a colegelor sale nu este uitat ci continua să servească drept exemplu și inspirație pentru noi astăzi. Martin Harris, Ambasadorul Marii Britanii la București, 5 octombrie 2011   ...Deși acest lucru este mai puțin cunoscut, în timpul Primului Război Mondial, pe toate fronturile importante, printre personalul medical însoțitor al armatelor ruso-romano-sârbe și nu numai, s-au numărat și un grup de infirmiere voluntare scoțiene. Acestea proveneau din organizația denumită Spitalele Femeilor Scoțiene (Scottish Women’s Hospitals - SWH),fondata ca expresie a patriotismului și feminismului odată cu izbucnirea Primului Război Mondial. Și mai puțin cunoscut este faptul că, mai înainte, în timpul Războiului de Independență din 1877-1878, la Turnu Măgurele funcționase un spital de campanie sub conducerea Mariei Rosetti (1819-1893), soția lui C. A. Rosetti. Aceasta se trăgea din partea tatălui din clanul scoțian Grant, al cărui nume îl purtase înainte de căsătorie, iar cel mai cunoscut portret al acesteia nu este altul decât binecunoscută pictură România Revoluționară a lui C. D. Rosenthal.[1] Cunoaștere acestor detalii cu siguranță le-ar fi bucurat mult pe doctorițele, asistentele și infirmierele scoțiene care au sosit aici în timpul Primului Război Mondial. Costel Coroban     „[…] întotdeauna vor exista bocanci cromați, întotdeauna o să apară alți bocanci, care semănau sau nu cu aceia de pe vremuri, dar care la fel o să-ți apese gâtul.”, Sofi Oksanen, Purificare, Ed. Polirom, Iași, 2012, p. 260.     Prima experiență de lectură: Mărturisesc că în vreme ce în fața ochilor mi se devoalau cu celeritate scenele zguduitoare ale retragerii armatelor aliate din Dobrogea, în ariergarda cărora se aflau și voluntarele britanice din organizația Spitalele Femeilor Scoțiene, mi-a revenit în minte citatul mai sus amintit din cartea de ficțiune a scriitoarei finlandeze Sofi Oksanen, de curând apărută în ediție românească. Dacă cea din urmă descrie scene din perioada ce a urmat celui de-al Doilea Război Mondial, când Estonia a fost reîncorporată într-o Uniunea Sovietică aflată în plină teroare stalinistă, și din anii 1991-1992, când urmările ocupației sovietice erau încă dramatice și când, într-un final, începe a se produce „purificarea” personajelor, lucrarea lui Costel Coroban, bazată pe  izvoare istorice autentice, dezvăluie o purificare care nu mai este doar spirituală, ci și fizică, o purificare nu doar a câtorva personaje, ci o purificare la o scară mult mai întinsă, produsă, din nou, într-o lume a cadenței bocancilor soldaților. Nici una dintre cele două lucrări nu vorbește despre un sfârșit al istoriei, în sensul atribuit termenului de Francis Fukuyama. Lucrarea lui Sofi Oksanen lasă întredeschisă ușa speranței, dar câte alte destine nu și-au găsit liniștea și împăcarea la mai bine de două decenii de la prăbușirea imperiului sovietic? și cați bocanci „cromați” nu au mai apărut și nu vor mai apărea încă în lume? Lucrarea lui Costel Coroban prezintă victoria acestor femei britanice în a-și câștiga respectul conaționalilor lor, dar și al soldaților de toate naționalitățile pe care-i tratează, de a-și obține, într-un fel, eliberarea din condiția impusă de societatea britanică femeilor, dar aceasta nu a însemnat automat și eliberarea bărbaților de pe întreg mapamondul de prejudecățile de gen. În plus, după cum arată ultimele capitole, în Rusia se pregătea nu dezrobirea femeilor, ci înrobirea întregii societăți.   A doua experiență de lectură: A doua experiență de lectură a fost la fel de strâns legată de cartea Sofiei Oksanen. Ca și opera scriitoarei finlandeze,  cartea lui Costel Coroban spune povestea unor femei puternice, care în ciuda încercărilor liminale prin care trec, în pofida temerilor, a greutăților de toate felurile, uneori a dorinței de a evada  din acea realitate traumatică, reușesc în cele din urmă să învingă, iar victoria lor aduce mângâiere și câștigă admirația celor din jur. Un asemenea personaj a fost Dr. Elsie Inglis (16 august 1864 – 26 noiembrie 1917), care, deși suferindă de o boală gravă, nu își dă sufletul până când nu își îndeplinește misiunea pe care și-a asumat-o; asemenea personaje sunt și multe din celelalte femei medic, asistentele, infirmierele și șoferitele scoțiene și britanice care au însoțit-o. Iată cum privește una dintre aceste femei, o infirmieră ajungerea pe front și ajutorul acordat răniților: „[...] Pentru început, era eliberarea de sub norul marasmului trăirii războiului din perspectiva unui civil fără de folos. Indiferent cât de îngrozitoare priveliștile sau situațiile, oricât de intolerabilă milă ce îți pătrundea în inimă, cel puțin scăpasem de sub acel nor. Apoi, aflându-mă într-o țară străină printre un popor străin mă simțeam în afara realității; și totuși orice făceam era vital, urgent și cu consecințe exacte. Există o presiune insurmontabilă asupra spiritului și se cereau lucruri formidabile trupului... răniții ajungeau la spital cu sutele, și chiar cei mai ignoranți și ineficienți oameni erau de folos.”   și iată și o scenă zugrăvită de o asemenea femeie din perioada retragerii din Dobrogea, când voluntarele britanice au reușit să dea dovadă de un adevărat eroism într-o lume aflată în decadență:   „Soldații și vizitii au biciuit imediat caii și au pornit-o furios peste orice și oricine. Toți oamenii au început să urle și să țipe și să fugă pentru a-și salva viața. Au încercat să sară în mașini, iar un om cu un copil în brațe a aruncat copilul la pământ, și a sărit pe scările mașinii. L-am dat jos și am dat copilul unei femei. Niciodată nu voi uita teroarea de pe chipurile acestor oameni.”   A treia experiență de lectură: Vizitatorul Muzeului Crucii și Semilunei Roșii de la Geneva, chiar și cel mai cunoscător, nu poate fi decât sensibilizat de tragediile prin care a trecut umanitatea în istoria sa recentă, dar totodată va pleca de acolo cu un real sentiment de încredere în forța omului de resurecție. Simbol al acestei forțe îl reprezintă statuia albă a lui Henry Dunant,  pionier al ajutorului umanitar acordat celor aflați în suferință în urma războaielor, fie aceștia soldați sau victime colaterale. Aceasta este imaginea pe care autorul cărții de față ne-o lasă despre Dr. Elsie Inglis, fiecare frază sau pasaj al cărții înălțând un pic câte un pic soclul statuii acestui personaj care are adeseori puterea de a-și depăși condiția de gen, de clasă socială, de naționalitate, de a depăși frica, de a trece peste propriile prejudecăți, rămânând totodată dedicată cauzei poporului sârb pe care a susținut-o. Slujind cauzei lui Hippocrate, Dr. Elsie Inglis și colegele ei tratează cu aceeași grijă pacienți sârbi și englezi, dar și ruși și români. Subscriem, evident, și dorim să întărim propunerea  autorului ca autoritățile naționale și cele locale din Dobrogea sau din sudul Moldovei să marcheze cum se cuvine memoria Dr. Elsie Inglis și a organizației Spitalele Femeilor Scoțiene.   A patra experiența de lectură: Lucrarea lui Costel Coroban poate fi citită și ca un document istoric cu privire la frontul românesc, din cel puțin două perspective. Adeseori membrele organizației Spitalele Femeilor Scoțiene s-au aflat în imediata vecinătate a frontului, au interacționat cu mii de soldați și ofițeri, au cules numeroase informații prețioase, uneori din surse de încredere, au înmagazinat impresii, au nutrit prejudecăți. Toate acestea sunt importante pentru istorie, mai ales dacă sunt corelate și cu alte surse istorice. Autorul are grijă să ajute cititorul să înțeleagă contextul istoric, geografic, cultural, social în cadrul căruia s-a derulat acțiunea personajelor sale, redă cu fidelitate desfășurarea conflagrației și tensiunile dintre aliați, înțelege importanța reproducerii opiniei personajelor sale din punct de vedere al studierii imagologice a textului. Iar pentru că am vorbit de imagine, se cuvine să evidențiez valoarea surselor fotografice pe care autorul le folosește, adeseori mai grăitoare decât orice ar putea descrie mâna omenească. * Toate acestea mă fac să recomand publicului, indiferent de gen, publicului universitar și școlar, dar și publicului larg, publicului corporatist, dar și membrilor societății civile, istoricilor, veteranilor de război, dar și medicilor, să citească această carte, să o caute în librării și în biblioteci, să și-o împrumute unul celuilalt, pentru a regăsi o pagină importantă și inspiratoare din istoria recentă a întrepătrunderilor între națiuni, pentru a reînvăța spiritul real al voluntariatului, într-o țară care are nevoie de voluntariat, pentru a ne exorciza de prejudecăți, și, să recunoaștem, avem nevoie de aceasta. Dr. Silviu Miloiu, Asociația Română pentru Studii Baltice și Nordice