Povestea cafelei turcesti

Mulți scriitori i-au atribuit cafelei brusca proliferare a poeților, scriitorilor și gânditorilor celebri ai lumii, precum și progresul rapid și fără precedent al științei și tehnologiei în Franța, începând cu domnia regelui Ludovic al XIII-lea (1601–1643). Se știe că acesta a fost prima persoană din Franța care a băut cafea. Rousseau, Voltaire și Balzac au fost numai câțiva dintre băutorii pasionați de cafea din Franța secolelor al XVIII-lea și al XIX-lea. Mirabeau, unul dintre eroii Revoluției Franceze și un orator eminent, descria cafeaua ca fiind o „băutură a creierului” și nu se ridică să vorbească până nu o consumă în cantități mari. Când era bolnav, împăratul Napoleon îi spunea medicului personal ca durerile i se mai atenuau dacă bea cafea din belșug.   Există un proverb turcesc care spune: «O ceașcă de cafea nu se uită vreme de 40 de ani». Contează oare dacă o bei în Istanbul sau în Constanța? Cuvintele «40 de ani» și «nu se uită» sunt cele care contează, dar, indiferent unde ne este servită cafeaua, întotdeauna înseamnă același lucru: Ziyade olsun, ferah kahveleriniz olsun, adică «Fie să aducă prosperitate, iar motivul pentru o nouă ceașcă să fi e o sărbătorire plăcută». Cafeaua și cultura cafelei au pătruns în ținuturile otomane mai întâi prin intermediul arabilor, al dervișilor și al proprietarilor de cafenele, apoi s-au răspândit în lumea întreagă, mai ales în țările europene. Cafeaua a devenit astfel o marfă de comerț internațional nemilos. Dacă la început a fost un «produs scump și o băutură scumpă», s-a transformat într-o plăcere nouă și «inofensiva» care a înlocuit vechile obiceiuri și, deși supusă prohibiției religioase și politice, a căpătat o însemnătate uriașă din toate punctele de vedere. - M. Sabri Koz