Expertă în istoria ceaiului, Wang Xufeng invită cititorul într-o captivantă călătorie de suflet în istoria celei mai iubite băuturi din lume. Autoarea împleteste iscusit mituri, legende, tradiții, povesți de dragoste, dar și episoade pline de cruzime cu informații privind soiurile de ceai, metodele de cules si procesare, ustensilele și vasele folosite la prepararea savuroasei licori. De asemenea, Wang Xufeng dedică rânduri pline de căldură si sensibilitate marilor personalități care au schimbat pentru totdeauna destinul plantei cu frunze vesnic verzi sI strălucitoare. Legendarul Shen nong, maestrul Lu Yu, supranumit înțeleptul ceaiului, pictorul Yan Liben, cărturarul român Nicolae Milescu Spătarul, prințesa portugheza Ecaterina de Braganza, împăratul Zhao Ji, poetul Su Dongpo sunt doar câțiva dintre cei cărora ceaiul le datorează astăzi celebritatea. Bogata în informații inedite și minunat ilustrată, lucrarea este ghidul ideal pentru toți cei care îndrăgesc ceaiul și doresc să afle mai multe despre fascinanta sa istorie. Fragment din cartea "Povestea ceaiului" de Wang Xufeng: "Când a început, de fapt, omenirea sa bea ceai cu adevărat? Licoarea a devenit populară între anii 770 î.H. și 220 d.H., o perioadă ce cuprinde dinastiile Primăverii și a Toamnei, perioada Regatelor combatante, iar, mai apoi, dinastiile Qin și Han. În cei aproape 1000 de ani, privind din perspectiva sistemului politic, China a trecut de la sclavagism la feudalism, iar din perspectiva culturală, de la perioada celor „100 de școli de gândire" care își disputau supremația la venerarea confucianismului și respingerea celorlalte învățături. În acest răstimp, dinastiile s-au succedat, au fost în ascensiune și au decăzut, în țară au avut loc răscoale violente, iar oamenii de rând nu știau ce le va aduce ziua de mâine. În rândul celor care duceau o viață degradantă au avut loc numeroase revoluții spirituale. Oamenii au descoperit că nu doar alcoolul alungă tristețile, iar ceaiul, ca băutura, a pătruns pe nesimțite în societatea acelor vremuri. Momentul reprezintă începutul prosperității producătorilor de ceai și al unei culturi chineze a amintitei licori. Încă din faza sa inițială, miraculoasă băutură verde, ceaiul, a cucerit cel mai înalt punct al spiritualității omenirii. În perioada dinastiilor Primăverii Toamnei, cuvântul „ceai" apare în Clasica poemelor de șapte ori, însă cu sensuri diferite. Acesta poate fi înțeles drept "frunză de lăptucă", "stuf" sau "ceai". În poemul "Vântul văilor", din colecția Cântece populare din regatul Bei, există un vers bine-cunoscut, "Cine a zis că pelinul e amar, când el e dulce ca traista-ciobanului?", utilizat des pentru a descrie ceaiul, însă acest "pelin" nu este neapărat ceai. În Antichitate, hrana oamenilor era formată în principal din frunzele arborilor, ierburi și fructe sălbatice. De asemenea, se practică o formă primitivă de vânătoare pentru procurarea cărnii. Este foarte probabil ca și mugurașii fragezi din arborele de ceai să fi devenit pe nesimțite una dintre principalele surse de hrană a oamenilor."
