Povestea Elisabetei Rizea din Nucsoara

Povestea Elisabetei Rizea din Nucșoara urmată de mărturia lui Cornel Drăgoi Relatări culese și editate de Irina Nicolau și Theodor Nițu Ceea ce îți taie respirația în aceste pagini este să vezi în ce măsură comunismul a fost o crimă organizată la adăpostul legii și legitimată prin minciună. Comuniștii apar ca bandiți legaliști. Ca orice bandiți, ei înjură, bat, torturează, omoară, numai că pentru cele mai teribile atrocități ei au legi. Dinții se smulg în numele poporului, iar «bandiți» și «dușmani ai poporului» sunt cei schingiuiți, și nicidecum călăii. Pentru judecătorii-bandiți, pentru anchetatorii-bandiți, pentru gardienii-bandiți, pentru toți aceștia și pentru crimele lor – nu există legi. Ei sunt legea și ei comit crimele în numele legii lor. - Gabriel Liiceanu Uite așa-mi vin în minte... cum mi-au băgat ochelari d-ăștia de tablă, ferească Dumnezeu să știți ce-i asta, și m-a luat de braț, că nu vedeam nimica pe coridor. Și, ori că mi-a pus el piedica, ori m-am împiedicat - că am venit pă brânci, așa, jos. Și el mi-a dat cu bocancu aici, în coastă. Trăiește în Pitești. [...] El are burtă și eu m-am uscat, că mă vedeți cum sunt, numai piele și os. Sunt ca o mască acum, doamnă, de chinurile care au fost pe mine și de inimă rea pe care am avut-o. Așa. Și să viu acasă să nu mai găsesc nimic!! Nimic n-am găsit. Dacă mă tăiam la un deget, eu n-aveam cu ce mă lega. Tot ce-am lăsat în casă și în magazia mea și în curtea mea - n-am mai găsit nimic. Nu mai pot să-mi spun tot amaru care a fost în mine și tot chinu cu care m-a chinuit hoții ăștia... - Elisabeta Rizea Fragment din cartea "Povestea Elisabetei Rizea din Nucșoara" de Elisabeta Rizea "Gheorghe venise trist din munte, supărat. Eram și eu supărată, că eram iar bătuta și urmărită de-a rându. Și, zice, să-mi bagi tu mâncare ca plec iar. Trebuia să facă ciolpani pe brad sau pe fag și să pună ziua și luna și anu când a trecut pe acolo. Și să pună și numele. Ăștia a fost tirani, brie, n-a fost oameni! Tirani. Inimă de tiran. Și așa scria pe ciolpan: Gheorghe Rizea, în ziua de cutare. Să vadă ei unde să ducea. Și s-a dus el de doo ori, și el să întâlnea cu ei, da nu spunea la securitate, lor numai nu și nu le zicea - „Nu-i găsesc". Nu zicea nimic, c-avea jurământ. Și să nu fi avut, doamnă, nu vindea. Nu-i vindeai, că aveai sânge de roman în tine, n-aveai de tâlhar și de bagabond din ăia care nu muncesc și ia banii de pomană, așa, numai pa minciuni. Ce a văzut Elisabeta când i-au trimis bărbatul în munte a treia oară Și acum îl trimetea în munte a treia oară. Venise de la Domnești tare trist și zice - uite ce, zice, încălzește-mi tu niște apa să fac baie. Gata. M-am dus la bucătărie, am pus cazanul, am încălzit apa repede, am adus... N-aveam baie noi, că n-am fost ogați. Aveam copaie mare și te spălai ca în baie. Așa, ușurică, era din plută. Și i-aduc săpun bun, i-aduc izmene, i-aduc cămașe, i-aduc maieu, i-aduc pantaloni. L-am schimbat tot. Am uitat, încă un flănel și... el zice – să ieși tu afară. Eu îl mai spălam pe spate... Doamna, m-a scos afară. Nu mi-am dat seama deloc. Am luat furca și am luat un scaun și m-am dus sub măr, colea, la umbră. Și toceam. Supărată!"