Povestea Ellei

    Neînfricată Ella este complet neputincioasă în fața unei... porunci. La nașterea ei, Lucinda, o zână zăpăcită, i-a făcut un dar cât se poate de neobișnuit: darul supunerii. Biata de ea trebuie acum să îndeplinească orice ordin, oricât de caraghios sau de nedrept ar fi. Iar mama și surorile ei vitrege îi cunosc secretul și profită de el ca să-i facă viața un chin.    În această rescriere a basmului Cenușăresei, Ella nu stă cu mâinile în sân în așteptarea unui salvator, ci pornește chiar ea în căutarea Lucindei, ca să anuleze o dată pentru totdeauna blestemul care o înrobește.    Povestea Ellei e o carte fermecată cu zâne, căpcăuni, elfi și cavaleri și cu o eroină pe care n-ai cum să nu o îndrăgești.        Fragment din romanul "Povestea Ellei" de Gail Carson Levine:       “Mandy m-a trezit după ce și-a terminat treaba pe seară respectivă. M-am trezit cu greu. Eram încă sub influența ciupercilor.     - Am stat și m-am mai gândit. Scumpo, adu-ți aminte: Lucinda ți-a dat un dar nou când te-a făcut să te simți fericită că te poți supune?     - N-a spus.     Am închis ochii și am rememorat întâlnirea noastră.     A spus:     - “Supunerea este un dar minunat... Fii fericită că ești binecuvântată cu o însușire atât de frumoasă." De ce întrebi?     - Ah... n-a fost un alt dar, ci doar o poruncă oarecare. Nu fi fericită că ești supusă, Ella. Fii cum te simți tu cu adevărat.      Eram fericită să mă supun. Ba nu, nu eram! Odaia se învârtea cu mine. Am început să plâng dintr-un amestec de ușurare și tristețe. Fusesem un cățelandru care cerșește și o sclavă fericită, însă, de când o întâlnisem pe Lucinda, nu mă mai simțisem blestemată. Acum sentimentul revenise.     După ce Mandy m-a lăsat singură, am adormit la loc și m-am trezit târziu. Când am deschis ochii, mi-am simțit capul atât de greu, că ar fi putut să se afunde prin saltea.     Ciupercile! M-am ridicat brusc în capul oaselor, deși tâmplele îmi zvâcneau. Am rememorat fiecare clipă din seara anterioară. Am izbit cu pumnii în perna de furie, căci tata mă pusese într-o postură atât de ridicolă.     Pe masă, lângă mine, am găsit un bilet.      “Draga mea Eleanor,     Ești o cochetă fermecătoare. Wolleck s-a înființat de cum s-a crăpat de ziuă să-mi ceară permisiunea să-ți declare intențiile lui.”     Am scăpat scrisoarea din mână, temându-mă citesc mai departe. Dacă tata îmi scria că trebuie mă căsătoresc cu contele, n-aveam încotro. La fel dacă venea acasă și-mi spunea prin viu grai. Însă înainte să sosească puteam acționa."