Carte

Povestea nasterii tatalui meu

de Cornel Samara

Povestea nasterii tatalui meu, Cornel Samara – copertă

Compară prețurile și alege oferta

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Povestea nasterii tatalui meu – Cornel Samara

Se abătu o secetă mare în sud și multe cereale din plasa Vlașca nu se făcură, dar pe pământurile lui Dimciu tot mai căzuse câte o ploicică. Cerealele lui fură mai puține ca anul anterior, dar se vândură mai scump. Credinciosul Stogu muncea cu dăruire și făcea eforturi disperate să-l consilieze cu cele mai bune sfaturi. Noaptea însă bea pe rupte cu supraviețuitorii batalionului de bețivi.  Cumpărară și mai multe ogoare. Pe unele semănara mei. Se întâmplă în anul 5 de când trăiau în România, când recoltele fură bogate peste tot, la toată lumea. Numai că în dreapta Neajlovului lăcustele făcură prăpăd. Cei din satele din stânga scăpără teferi, printre care și Dimciu. Își asumă înzestrarea școlii cu lemne, mobilier, cărți și echipamente pentru oină. Într-o seară la cină își privi peștele din farfurie și gândi amar: Așa am și eu ochii albi, de dorul Savetei.

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Povestea nasterii tatalui meu?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Povestea nasterii tatalui meu și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre Povestea nasterii tatalui meu

Cine a scris cartea Povestea nasterii tatalui meu?

Povestea nasterii tatalui meu a fost scrisă de Cornel Samara.

În ce an a apărut Povestea nasterii tatalui meu?

Povestea nasterii tatalui meu a apărut în anul 2018. Vezi și topul de cărți din 2018.

Câte pagini are Povestea nasterii tatalui meu?

Povestea nasterii tatalui meu are 128 de pagini.

La ce editură a apărut Povestea nasterii tatalui meu?

Povestea nasterii tatalui meu a fost publicată la editura EIKON.

Care este cel mai mic preț pentru Povestea nasterii tatalui meu?

Cel mai mic preț găsit acum este 27 lei.

Există Povestea nasterii tatalui meu în format PDF?

Poți verifica Povestea nasterii tatalui meu în format PDF.

Cărți scrise de Cornel Samara

Ai mai jos lista de cărți scrise de Cornel Samara. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.