Povestea Punktului optează pentru o formulă străină de formele mai convenționale ale literaturii, și anume, pentru expresia poematică. La prima vedere, soluția uimește, fiindcă nu ne așteptam ca aventurile intelectuale ale geometriei primordiale să poată fi scăldate în vreo umbră de lirism. O cosmogonie ne este descrisă la modul poetic în cartea Elenei Petreșteanu, dar în imagini familiare omului contemporan, la conjuncția abstractului cu sensibilul în care o meditație asupra esențelor lumii fizice are șanse optime să se exprime. Explozia Punktului focar este un proces pe parcursul căruia universul, inițial închis în sine însuși, primește consistența fizică și viață „prin rost și rostire”, tinzând în cele din urmă spre gândire, ca expresie superioară. Nimic nu poate fi fără un rost în spațiul-timp revelat de „povestea” Punktului: Linia, Triunghiul, Cercul, Sfera și, ca încununare a tuturor acestora, Torul („în care Punktul pulsează concentric”) umplu orizontul cunoașterii, tinzând nostalgic spre propria lor perfecționare și spre perfecționarea întregului Cosmos. - Mircea Oprită (Scriitor, critic și istoric literar) Fragment: "Suntem unghiuri de vedere ce absorb altele, Devenind tot mai largi până când se vor cuprinde cu toatele… Unghiul lărgit complet își centrează vârful, el devenind cerc. În orizontul cunoașterii universale complete, Punctul văzător e una cu Punktul văzut: Nicio perspectivă nouă nu mai rămâne posibilă. Unghiurile tinzând să cuprindă același cerc, la deplina expandare devin concentrice toate în Punktul ce le fusese unic orizont. Infimul Punkt revărsat în afară într-o infinitate formată primește astfel însemnătate de Suprem Tot restrâns în inima formelor, ca ele să se regăsească pe sine atunci când se cauta."
