Povestea Vienei

Colecția Corint Istorie se completează cu cel de-al cincilea volum semnat de prolificul scriitor și jurnalist francez Jean des Cars: Povestea Vienei. Viena! Inima Europei. Aici, tradiția și modernitatea se împletesc de secole, clasicul și avangarda coexistă întru inteligență și armonie. Viena tradițională și imperială, Viena burgheză și populară, Viena triumfătoare și Viena umilită, Viena republicană și socialistă, anexată, răzbunată, bombardată și în sfârșit liberă din 1955, acestea sunt marile momente ale unei metropole în care s-a născut arta de a trăi. Minunatele cafenele, unde putem petrece o zi întreagă citind sau scriind fără a fi deranjați; cea mai mare sală de bal din Europa și școlile în care se învață și astăzi valsul în costum și rochie lungă; Art Nouveau care se rupe de tradiție înainte de 1900 pentru că inspirația lui Gustav Klimt, Otto Wagner și Joseph Hoffmann să poată înflori; bisericile baroce, ale căror vitralii au vibrat la geniul celor mai mari muzicieni, de la Haydn la Mahler: orașul acesta este un vârtej de artă și istorie. Nu-i poți rezista lui Jean de Cars în timp ce se aventurează în epoci și locuri care îi sunt dragi. Viena și Imperiul Habsburgic sunt subiecte care îi convin. Și le cercetează cu plăcere.  Vincent Meylan, Point de vue Fragment din carte: "Capitolul IV Muzică! Unu, doi, trei: să începem prin a dărâma o legendă care este pe cât de falsă, pe atât de inconvenabilă: Viena nu este capitala muzicii, ci capitala tuturor muzicilor. Este mult mai cuprinzător și reflectă infinit mai bine adevărul istoric și artistic decât o definiție restrictivă. Viena are un imens apetit muzical, niciodată domolit. Aici sunt îndrăgite și cântate toate genurile, toate registrele, toate epocile. Nu există această ridicolă graniță artifacială, inventată de snobi, care constă în sacralizarea operei și a partiturilor clasice, în opoziție cu un repertoriu ușor, vesel, fermecător, apărut în vârtejurile valsului în secolul al XIX-lea, să care ar fi degenerat odată cu operetă și cântecele. Pe de o parte, seriosul admirabil și solemn, pe de cealaltă, lejeritatea populară, ca și cum genurile ar fi fost incompatibile. La Viena coexistă toate talentele, cu bucurie și flexibilitate. Nu există registru minor. Elisabeth Schwaezkopf, marea doamnă a artei lirice, nu a avut sentimentul de înjosire trecând de la un Strauss (Richard, cel din Cavalerul rozelor) la altul (Johann fiul, cel din Liliacul). De altminteri, cei doi Strauss nu au nicio legătura de rudenie, cu excepția uneia pur artistice, date de imensul lor talent. Aici, programele considerate mai accesibile decât altele sunt tratate și interpretate cu tot atâta rigoare ca și cum ar fi vorba despre monștrii sacri. Pe scurt, la Viena nu există muzica mare și muzica minoră, care și-ar invidia reciproc locurile ocupate, publicul și artiștii; nu există decât o melodie bună. cântată sau nu, dansată sau nu, de cameră sau simfonică, de teatru sau de concert, în sală sau în aer liber. Niciun vienez nu se simte superior sau desconsiderat, în funcție de locul în care se duce, la Operă sau în cartierul Grinzing, ca să asculte un violonist la o cârciumă. Ne putem face o idee despre varietatea de spectacole dacă analizăm programele lunii afișate pe coloanele stradale, de pildă cele care jalonează Ringul, bulevardul circular care înconjoară inima cetății. La orice oră, în toate locurile și pentru toate buzunarele, este admirabil cât de vie este această tradiție. Putem chiar constată că orașul a fost modelat de această frenezie a muzicii, apoi a dânsului: pentru ele, s-au construit săli imense, adevărate palate din care izvorăsc lumini. Viața cotidiană se desfășoară mai mereu în jurul câte unui eveniment muzical în splendoarea instituțiilor, uneori foarte vechi, care i-au clădit renumele. La Viena, muzica este atât de prezență încât se amestecă adesea cu politică. În aprilie 1985, când președintele Republicii Franceze l-a numit ambasador la Viena pe Francois Regis Bastide, scriitor, critic muzical și dramatic, acesta din urmă mi-a povestit că Întrunirea de la Elysee s-a încheiat cu următoarea recomandare imperativă din partea lui Francois Mitterrand: „Ne-am înțeles așadar, plecați la Viena. Dar fără prea multă muzică! Mai întâi comerț exterior!" "