• Autor distins cu Premiul Nebula pentru literatură Dintr-un turn Babel care face legătura între Pământ și sferele înalte într-o lume în care aparițiile angelice fascinează și înspăimânta, de la o modificare neuronală care elimină atracția exercitată de frumusețea fizică la un idiom străin care ne schimbă percepția realității, prozele lui Ted Chiang etalează puterea imaginației și subtilitatea inteligenței unui scriitor de succes. Stând sub semnul întrebării, dar și sub semnul miracolului, volumul Povestea vieții tale merge dincolo de știință, în ținutul nesfârșit al ficțiunii care te provoacă să cauți neîncetat răspunsuri în universul din jur și în lumile invizibile. Probabil și fără exagerare, cel mai așteptat volum de povestiri al generației sale. - The Magazine of Fantasy and Science Fiction Ted Chiang amestecă ideile valoroase, spiritul, imaginile țări și profunzimea și le strânge în povestiri pe care le poți ține în buzunar și le poți reciti iar și iar din pură plăcere. - David Brin Fragment din romanul "Povestea vieții tale" de Ted Chiang: „Încep să editez prima imagine pe ecran. Aceste fotografii digitale sunt simple comparativ cu hologramele, dar servesc scopului propus. Fotografiile, luate ieri, arată exteriorul clădirii în care locuiește Connie, strada din față și intersecțiile din apropiere. Mut cursorul pe ecran și desenez câte o țintă în anumite locuri din imagini. O fereastră, cu luminile stinse, dar cu perdelele trase în lături, în clădirea de peste drum. Un vânzător ambulant la două străzi în spatele clădirii ei. Marchez șase zone. Ele indică unde au stat la pânda agenții CIA noaptea trecută, când Connie s-a întors apartament. Îmi cunosc înfățișarea din înregistrările de la spital, așa că știu ce să caute în mulțimea de bărbați sau de persoane de sex neclar: un mers sigur, neșovăitor. Așteptările le-au fost împotrivă, mi-am lungit pasul, mi-am ajustat poziția capului, mi-am redus mișcarea brațelor. Astea, și niște haine ciudate, au fost de-ajuns ca ei să mă ignore cât m-am plimbat prin zonă. Pe marginea de jos a unei fotografii am scris frecvența radio folosită de agenți în comunicări și o ecuație care descrie algoritmul aleator folosit. Odată ce am terminat, trimit imaginile directorului CIA. Aluzia e clară: îi pot ucide agenții sub acoperire oricând, dacă nu se retrag din operațiune. Pentru a-i face să renunțe la acuzațiile împotriva lui Connie și pentru a-i intimida și mai mult pe cei de la CIA, va trebui să lucrez ceva mai mult. Recunoașterea modelelor din nou, doar că de data asta este o operațiune foarte lumească. Mii de pagini de rapoarte, note, corespondențe; fiecare este un punct colorat într-o pictură pointilistă. Mă dau un pas înapoi ca să văd imaginea de ansamblu, urmăresc liniile și curbele care interacționează și formează modelul. Megabiții pe care i-am scanat sunt numai o frântură din înregistrările complete ale perioadei studiate, dar îmi sunt de-ajuns. Ceea ce am aflat nu este ieșit din comun și este mult mai simplu decât intriga unui roman polițist. Directorul CIA avea cunoștință de planurile unui grup terorist de a ataca sistemul de metrou din Washington, D.C. cu bombe. A lăsat atacul să aibă loc doar pentru a obține aprobarea Congresului pentru folosirea de măsuri extreme împotriva acelui grup. Fiul unui congresman s-a aflat printre victime, iar directorului CIA i s-a dat mâna liberă să prindă teroriștii. Deși planurile sale nu sunt memorate în bazele de date ale CIA, ele se vădesc foarte clar. Notele relevante conțin doar referințe voalate și plutesc într-o mare de documente inofensive. Dacă o comisie de investigare ar trebui să citească toate documentele, dovezile ar fi ascunse de informațiile nefolositoare. Oricum, o cercetare a notelor incriminatoare ar convinge cu siguranță presă. Am trimis lista acestor documente directorului CIA, cu o notiță: „Nu mă deranja și nu te voi deranja nici eu.” Va înțelege că nu are alternativă."
Cauți Povestea vietii tale în format PDF? Gândește-te la Ted Chiang.
Înainte să descarci un PDF gratis, amintește-ți că Ted Chiang a muncit luni sau ani ca să scrie această carte. Un fișier piratat nu plătește orele de scris, de editare și de rescriere — și lasă autorul fără recompensa pe care o merită pentru munca depusă.
Cel mai bun mod de a susține cultura este să cumperi cartea legal. Verifică varianta PDF — astfel răsplătești munca pe care Ted Chiang a investit-o în Povestea vietii tale.