Povestile deosebitilor

    "Aceste povești conțin mesaje sensibile și mobilizatoare: acceptă-te pe tine și pe ceilalți; bucură-te de diferențe și de ciudățenii și nu-ți pierde niciodată capacitatea de a te minuna." Financial Times     Canibali bine-crescuți care se înfruptă din membre regenerabile, porumbei piromani, maeștri în arta sabotajului, o lăcustă mare cât un buldog, o fată care încearcă să se împrietenească cu fantome și o alta care îmblânzește coșmarurile, acestea sunt doar câteva dintre personajele pe care le veți întâlni în minunata antologie de față.     Într-o ediție îngrijită și adnotată de protejatul domnișoarei Peregrine, invizibilul Millard Nullings, Poveștile Deosebiților adună cele mai îndrăgite texte din literatura acestora. Transmise din generație în generație, povestirile de față sunt în parte lecție de istorie - veți afla, de pildă, peripețiile primei ymbryne -, în parte mostre ale bogatului folclor al acestei lumi fantastice.     O lectură obligatorie nu doar pentru fanii universului lui Miss Peregrine, cât și pentru orice iubitor de povești nemaipomenite.     Fragment din romanul "Poveștile deosebiților" de Ransom Riggs:       „Englebert se uită îndelung la foc, încercând să-și găsească cuvintele. Liniștea care se așternu între ei părea un răspuns în sine, așa că Ymeene se ridică și se duse la cortul ei. O tristețe imensă o cuprinse în timp ce se pregăti de culcare. Era sigură că avea să fie ultima ei noapte în corpul ei de om.     Plecă dis-de-dimineață, înainte de răsărit, înainte ca cineva să se trezească. N-ar fi suportat să-și ia rămas-bun de la vreunul dintre ei. Ajunsă la marginea taberei, se transformă în uliu și, în timp ce-și lua zborul, se întreba dacă mai avea să găsească vreodată un grup care s-o accepte, indiferent dacă era vorba de oameni sau de păsări.     Ymeene zbura doar de câteva minute când zări grupul comasat al obișnuiților. Dar nu era vorba de un detașament haotic, format doar din câțiva zeci de indivizi, ci era o armată întreagă, câteva sute de oameni - o pătură strălucitoare de armură care acoperea dealul.     Deosebiții aveau să fie cu siguranță măcelăriți! Ymeene se întoarse și zbură înapoi ca să-i avertizeze. Îl găsi pe Tombs în cortul lui și-i povesti ce văzuse.     Dar Tombs nu părea deloc surprins. Știa deja.     — De ce nu i-ai avertizat că vin atât de mulți? îi spuse Ymeene. I-ai mințit!     — S-ar fi speriat foarte tare, răspunse el. Nu ar fi reacționat cu demnitate.     — Chiar au de ce să se sperie! țipă ea. Ar fi trebuit să fie deja plecați!     — N-ar fi avut niciun rost, spuse el. Împăratul obișnuiților a poruncit expulzarea tuturor deosebiților din Britania, de la munți până la mare. Oricum ne-ar fi găsit până la urmă.     — Nu și dacă plecăm din Britania, spuse Ymeene.     — Să plecăm din Britania?! spuse el șocat. Dar trăim nici de sute de ani!     — Și o să murim cât ai zice pește, spuse Ymeene.     — E o chestiune de onoare, spuse Tombs. Dar presupun c-o pasăre n-are cum să înțeleagă așa ceva.     — Ba înțeleg foarte bine, răspunse Ymeene și se duse avertizeze pe ceilalți deosebiți.     Dar era prea târziu: armata obișnuiților se află la doi pași de ei, furnicarul de soldați înarmați până în dinți se ivise deja la orizont. Și, ce era și mai grav, deosebiții n-aveau cum să fugă pentru că obișnuiții îi înconjuraseră.     Îngroziți, deosebiții se adunară laolaltă în tabără. Moartea părea inevitabilă. Ymeene ar fi putut să se preschimbe în pasăre și să se pună la adăpost - prietenii ei deosebiți chiar insistau s-o facă dar ei nu-i venea să plece de-acolo. Acei oameni fuseseră păcăliți și mințiți, iar sacrificiul pe care urmau să-l facă nu mai era deloc unul de bunăvoie. Dacă Ymeene ar fi plecat acum, n-ar mai fi făcut-o ca să-și respecte principiile. Ar fi părut că-i abandonează, că-i trădează. Așa că străbătu tabăra și își îmbrățișă toți prietenii. Englebert o strânse în brațe cel mai tare și, chiar și după ce-i dădu drumul, rămase să se uite lung la ea.     — Ce faci? îl întrebă Ymeene.     — Încerc să rețin fața prietenei mele, spuse el. Ca să mi-o pot aminti și după ce mor.     Liniștea se așternu peste ei și peste tabără și, preț de câteva minute, nu se auzi decât tropotul și zăngănitul armatei care se apropia.”