Bunicul Gavril, împreună cu nepotul său, mergea pe drumul prăfuit și bolovanos de noroaiele uscate care păstrau întipărite urmele roților de căruță. Era o vară secetoasă; cerul, neîndurător de senin, alungase norii peste mări și oceane. Satul îi Întâmpină cu miros de paie arse și lapte proaspăt muls; Ianga drum, orătăniile scurmau în colbăraie după gaze. De pe o ulicioară apăru o ceată de fete despletite, cu urcioare în mâini, purtând pe cap coronițe de sălcie, împodobite cu flori. Rochițele lor de stambă erau stropite de apă aruncată în sus din căușul palmelor; ele intonau diverse incantații: „Paparuda udă, ploaia să te-audă...".
