Nu vreau sa va spun mai mult. Las cartea sa isi spuna povestea. Fiindca, pana la urma, asta s-a si intamplat. Fiecare poveste a inceput sa se scrie de capul ei. Nu mai stiam cine este, unde este si ce va face Cadmav. Poate ca mergea in directia planurilor mele. Poate ca mintea mea se metamorfoza in directia personajelor care il faceau posibil. Poate ca cea care scria era cititoarea cartilor vremii ei, topite in propriile ganduri.
La 33 de ani, varsta cristica, am incheiat cei trei ani de prizonierat voluntar in starea de Cadmav. Era 1988. Intre timp, felii de carte au ajuns la fiecare dintre cei care si-au topit visarile in personajele cartii. Laolalta alcatuiau un grup de convietuire prin cultura si solidaritate, asa cum erau si alte grupuri in acei ani. Toti cei care au fost deopotriva surse de imaginare si martori ai scriiturii l-au facut posibil pe Cadmav si au facut din Cadmav un loc al memoriei, desigur, ca stare interioara. Locul memoriei. Nu l-au uitat niciodata, asa cum am facut eu. Fireste, aceasta carte le este dedicata. - Mihaela Miroiu
