Povestiri din alte vremi

Orice eveniment mai important ar avea loc azi la Jockey Clubul Român, Constantin Avramescu va fi acolo. Cu o combinație rară de boierie, relaxare, sobrietate și umor, așa cum îi sade bine unui om de lume, Constantin Avramescu va ști să conducă așa cum se cuvine orice întâlnire. De ce vorbesc aici despre Jockey Club? Pentru că această instituție de prestigiu a rămas unul dintre ultimele bastioane ale unei lumi pe care comunismul a încercat să o distrugă: vechea „lume bună” românească, urmașii boierimii române și ai marii burghezii, ai elitelor intelectuale, diplomatice și creative. Din păcate, comunismul a reușit să risipească mare parte din vechile elite și, în bună măsură, să creeze „omul nou”. Totuși, există încă persoane și familii care duc mai departe istoria, tradițiile și valorile unei lumi care a făcut România. Boierimea și marea burghezie românească sunt „vinovate” de multe: de la biserici, școli și spitale, la partide, instituții și la nașterea sentimentului național, de la păstrarea statalității în timpul stăpânirii otomane, până la obținerea independenței și nașterea României Mari. Chiar și mulți dintre marii noștri scriitori și artiști se trag din familii boierești. Nicio țară civilizată nu poate ignora sau disprețui o astfel de categorie socială. Și Constantin Avramescu aparține acestei lumi căreia îi datorăm, în bună parte, țara în care trăim. Am îndrăznit să-l încurajez să-și scrie însă și amintirile mai vechi, cele legate de familie, de primii ani de viață și de adolescența trăită înaintea și în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. - Filip-Lucian Iorga Fragment din cartea "Povestiri din alte vremi" de Constantin Avramescu "După Marele Război, mama a venit la București și a făcut Școala de Belle Arte, specializându-se în broderie românească și devenind profesoara de liceu industrial. S-a remarcat în acest domeniu, organizând expoziții în țară și publicând lucrări de specialitate. În anul 1937 a mers la Paris, la Expoziția Internațională, fiind printre cei care au organizat și prezentat standul de artă populară din cadrul pavilionului României. Din povestirile ei am aflat că la Expoziția de la Paris s-a bucurat de mare succes Restaurantul românesc (cârciuma, pe limba noastră), unde cântau Maria Tănase și, dacă mai țin eu bine minte, Grigoraș Dinicu, și se serveau produse specific românești. Printre altele, se aducea zilnic cu avionul, de la București, carnea de mititei, pe care statul o cumpără de la restaurantul „La leul și cârnatul" de pe str. 11 iunie, care se pare că avea cea mai bună rețetă de mititei, rețeta al cărei secret era păstrat cu strășnicie de către patron. Ca un detaliu, amintesc că societatea aeriană LARES (Liniile Aeriene Române Exploatate de Stat) a fost una dintre primele societăți civile aeriene din Europa, care încă din anii 1920 făcea curse regulate, împreună cu Air France, între Paris și București. Spre deosebire de tatăl meu, din fire mai retras, preocupat mai mult de citit și pasionat de operă (cred că mergea la spectacole cel puțin o dată sau de două ori pe lună), mama mea era foarte sociabilă, om de gașcă cum am zice noi astăzi. Din gașcă făcea parte și o colegă de școală care se măritase cu faimosul general Gavrilă Marinescu, prefect al Poliției Capitalei și ministru de Interne, apropiat al Regelui Carol al II-lea, omorât de legionari în 1940. O alta, Micușoară, era sora lui Costel Vișoianu. Apoi mai făceau parte din grup scriitorul Tudor Teo-dorescu-Braniște, prim-ministrul Armând Călinescu, omorât și el de legionari în 1939, precum și alții pe care nu i-am cunoscut și nici nu am auzit de ei."