Carte

Prevenirea insolvenței prin procedura concordatului preventiv

de Daniel Andrei Guna

Prevenirea insolvenței prin procedura concordatului preventiv, Daniel Andrei Guna – copertă

Compară prețurile și alege oferta

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Prevenirea insolvenței prin procedura concordatului preventiv – Daniel Andrei Guna

Prevenirea insolvenţei prin procedura concordatului preventiv abordează una dintre cele mai dinamice şi actuale instituţii ale dreptului insolvenţei, într-un context european marcat de accentul tot mai puternic pus pe restructurare timpurie şi pe menţinerea întreprinderilor viabile în circuitul economic.   Analiza este plasată în cadrul normativ configurat de Directiva (UE) 2019/1023 şi de Regulamentul (UE) 2015/848, cu raportare constantă la reglementarea internă consacrată prin Legea nr. 85/2014. Sunt examinate, într-o viziune coerentă şi actualizată, condiţiile de acces la procedură, rolul participanţilor, atribuţiile organelor implicate, efectele deschiderii şi mecanismele de desfăşurare şi închidere a concordatului preventiv.   Un accent special este pus pe planul de restructurare – element central al procedurii – analizat sub aspectul naturii juridice, conţinutului, negocierii, votării şi omologării, precum şi pe aplicarea concordatului în cazul grupurilor de societăţi, în lumina modificărilor recente ale legislaţiei.   Din cuprins: • Piața internă a Uniunii Europene și buna funcționare a acesteia • Restructurarea preventivă și buna funcționare a pieței interne a Uniunii Europene • Procedurile de prevenire a insolvenței și organele care le aplică • Noțiunea, caracterele, participanții și organele care aplică procedura concordatului preventiv • Deschiderea procedurii concordatului preventiv și efectele acesteia • Desfășurarea procedurii concordatului preventiv • Închiderea procedurii concordatului preventiv • Aplicarea procedurii concordatului preventive societăților care fac parte dintr-un grup   Puncte forte: • analiză riguroasă a conceptelor • aprofundare doctrinară și jurisprudențială • caracter interdisciplinar • relevanță practică ridicată • propuneri de lege ferenda • conține ample referințe bibliografice

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Prevenirea insolvenței prin procedura concordatului preventiv?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Prevenirea insolvenței prin procedura concordatului preventiv și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre Prevenirea insolvenței prin procedura concordatului preventiv

Cine a scris cartea Prevenirea insolvenței prin procedura concordatului preventiv?

Prevenirea insolvenței prin procedura concordatului preventiv a fost scrisă de Daniel Andrei Guna.

În ce an a apărut Prevenirea insolvenței prin procedura concordatului preventiv?

Prevenirea insolvenței prin procedura concordatului preventiv a apărut în anul 2026. Vezi și topul de cărți din 2026.

Câte pagini are Prevenirea insolvenței prin procedura concordatului preventiv?

Prevenirea insolvenței prin procedura concordatului preventiv are 568 de pagini.

La ce editură a apărut Prevenirea insolvenței prin procedura concordatului preventiv?

Prevenirea insolvenței prin procedura concordatului preventiv a fost publicată la editura C.H. BECK.

Care este cel mai mic preț pentru Prevenirea insolvenței prin procedura concordatului preventiv?

Cel mai mic preț găsit acum este 107.1 lei.

Există Prevenirea insolvenței prin procedura concordatului preventiv în format PDF?

Poți verifica Prevenirea insolvenței prin procedura concordatului preventiv în format PDF.

Cărți scrise de Daniel Andrei Guna

Ai mai jos lista de cărți scrise de Daniel Andrei Guna. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.