PDF

Cartea Pridvor PDF

de Daniel Intuneric

Pridvor, Daniel Intuneric – copertă

Cauți Cartea Pridvor PDF de Daniel Intuneric? Aceasta este pagina pentru varianta PDF.

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Pridvor - Daniel Intuneric

Tehnic vorbind, pridvorul apartine bisericii si este acea incapere care protejeaza intrarea si precede pronaosul. Corespondentul, in cazul casei traditionale, este prispa, dar poetica volumului nu face nici o trimitere spre o atare situare, spre o pozitionare in profan. Si intr-un caz si in celalalt, dar mai ales in ce priveste pridvorul, vorbim despre un spatiu deschis in care lumea se negociaza, in care lucrurile se aleg, in care (de ce nu) se separa graul de neghina. Pentru Daniel Intuneric, astfel, pridvorul nu poate fi decat al Crucii pentru ca doar ea are puterea de a imparti apele, de a permite celor drepti, celor fericiti, sa guste Imparatia Cerurilor, sa aiba, adica, darul mantuirii. Interesant este ca referirile la pridvor, ca plasare simbolica, se gasesc explicit doar in primul si in ultimul poem de parca autorul a incercat sa realizeze o sfera poetica in care cititorul sa aiba un rotund al metafizii intermediarului, o spiritualitate a lui intru, tipica nu doar pridvorului, ci chiar conditiei umane, in integralitatea ei. Cum este aceasta poezie a pridvorului? Ca o maree, chiar daca optiunea spirituala este ferma. Pentru ca desi indoiala nu este a aspiratiei, a caii, este a omului si a neputintei sale. Intalnim aici tensiunea marilor intrebari si a marilor teme existentiale, starea semidetasarii de lumesc, iar poemul devine si el o marturie a lucrului de sine. Scrisul e cand ancorat puternic, ca o asezare de pietre, cand ezitant, parca risipit, intr-un lamento temperat. Este ceea ce si da poeziei adevar, ceea ce o face sa primeasca empatie si sa-l invite pe cititor la propria rugaciune. Cred ca dupa acest volum Daniel Intuneric ar trebui sa isi schimbe numele in Lumina - Laurentiu-Ciprian Tudor  

Cauți Pridvor în format PDF? Gândește-te la Daniel Intuneric.

Înainte să descarci un PDF gratis, amintește-ți că Daniel Intuneric a muncit luni sau ani ca să scrie această carte. Un fișier piratat nu plătește orele de scris, de editare și de rescriere — și lasă autorul fără recompensa pe care o merită pentru munca depusă.

Cel mai bun mod de a susține cultura este să cumperi cartea legal. Verifică varianta PDF — astfel răsplătești munca pe care Daniel Intuneric a investit-o în Pridvor.

VERIFICĂ VARIANTA PDF

Întrebări frecvente despre Pridvor

Cine a scris cartea Pridvor?

Pridvor a fost scrisă de Daniel Intuneric.

Câte pagini are Pridvor?

Pridvor are 82 de pagini.

Unde găsesc Pridvor în format PDF?

Poți verifica varianta PDF legal.

Unde văd prețul cărții tipărite Pridvor?

Compară prețurile pe pagina cărții Pridvor sau mai jos pe această pagină.

Cărți scrise de Daniel Intuneric

Ai mai jos lista de cărți scrise de Daniel Intuneric. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.