Harriet Pringle tocmai a sosit la Atena. După ce a scăpat din România ocupată de naziști, așteaptă vești despre Guy, soțul ei, rămas la București, „orașul decăzut“. Cei doi se reîntâlnesc în capitala Greciei, care însă nu e ocolită de război. În scurtă vreme, Europa se va fărâmița, iar protagoniștii vor avea o nouă cale de urmat într-o altă lume. Una dintre cele mai bune cronici despre România și Grecia la vreme de război, „Prieteni și eroi” are o poveste bine scrisă, captivantă, hipnotică. - The Guardian Fragment din cartea "Prieteni și eroi" de Olivia Manning: „Acum era în fiecare zi ceva de sărbătorit - poate nu o altă victorie decisivă ca aceea de la Koritza, dar grecii înaintau încontinuu și circulau tot felul de povesti despre curajul și eroismul lor. Oamenii se înghesuiau la cozi ca să ofere hrană și îmbrăcăminte celor care opriseră invazia dușmanului și îl gonea acum spre mare. În Munții Pindului ningea - trecătorile erau blocate și zăpada înșelătoare ascundea posibilele primejdii ale ținuturilor acelora sălbatice, fără cai de acces. Italienii în retragere își abandonaseră acolo puștile și armamentul greu. Se spunea că era de ajuns să vadă un grec, chiar neînarmat, și o întreagă divizie italiană o luă la fugă. Afișe îi arătau pe greci porniți în urmărire, neavând parcă nimic de pierdut, sărind ca niște capre sălbatice din stâncă în stâncă. La posturile de radio italiene se vorbea despre ei ca despre niște sălbatici, care nu se mulțumeau să-și împingă inamicii în prăpăstii, ci mai și aruncau după ei splendidul echipament de război, pe care poporul italian îl cumpărase cu mari sacrificii.”
