Prin lume, spre mine Vol.1: Un jurnal al devenirii

Această carte este povestea unei călătorii prin lume, pe unde am umblat ca să aflu cine locuiește în mine. Prin lume, spre mine.   M-am născut știind că am tot dreptul să fiu pe acest pământ, la fel ca fiecare dintre noi. De asemenea m-am născut știind că am dreptul să fiu fericită, iubita și împlinită aici. Apoi, în creșterea și evoluția mea a intervenit societatea, cu toate regulile și limitările ei, și am uitat. La fel ca fiecare dintre noi.   Din fericire însă, am reușit ca, în urma unor căutări intense în exterior și în interior, să-mi reamintesc aceste lucruri, și să le simt până în adâncul sufletului meu. Am reușit să mă simt acasă în oricare loc m-am găsit pe această planetă, și am reușit să mă simt fericită acolo. Adică oriunde. Asta s-a întâmplat pentru că am reușit să mă simt acasă în inima mea.   Te aștept să călătorim împreună, să-ți vezi propria poveste reflectată prin cuvintele mele. Pentru că toți călătorim, într-un fel sau altul, spre casă.    Fragment din cartea "Prin lume, spre mine Vol.1: Un jurnal al devenirii" de Iunia Pască: "....Fiecare dintre cele patruzeci de țări pe unde am aterizat în ultimii zece ani mi-a arătat o altă Iunia, care făcea parte și din acea lume, și din acea cultură, și din acea viață. De la o vreme am realizat că pe lângă identitatea mea de roman am o identitate mai cuprinzătoare, mai profundă, mai aproape de adevăr. O identitate de copil al lumii. Cetățean al planetei. Probabil că atunci când voi părăsi granițele Pământului voi descoperi că sunt un la fel de veritabil cetățean al galaxiei, și apoi al universului. În fiecare loc unde pășesc găsesc o nouă oglindă, una care mă reflectă într-un mod pe care nu l-am mai văzut înainte. Văd o parte din mine peste tot și așa îmi dau seama că o parte din mine este și în făptura aceea cu ochii migdalați, și în piața aceea ce mișună de șobolani, și în clădirea aceea de beton și sticla vineție. Și în ghețarul de un albastru ce mă doare, și în apa clocotită a gheizerului, și în lupii de mare ce îmi fac cu ochiul prefăcându-se plictisiți, și în acel flamingo roz ce-mi arătă că el a inventat cuvântul “gratios”. Șî în roba stacojie a călugărului budist, și în acoperământul frumoasei femei musulmane. Și în zâmbetul copilului ce a cunoscut doar interiorul unei case de carton, și în lacrimile celui cu casa plină de servitori. Plimbându-mă pe mapamond am învățat că oricât de diferită pare a fi reflecția mea în fiecare oglindă în care mă zăresc, acolo e de fapt aceeași persoană. Și fiecare persoană care se reflectă acolo împreună cu mine îmi e mai mult asemănătoare decât îmi e diferită. Am învățat că lumea e plină de familie. Că lumea e plină de șapte miliarde de versiuni diferite a aceluiași produs. Și că și eu sunt acel produs...."