Teoria democrației ne învață ca poporul conduce. În practică, avem lideri care conduc poporul într-un mod care nu diferă fundamental de cel al principilor și potentaților de altădată. Acest paradox pare a fi acceptat în cea mai mare parte de electoratele contemporane. Deși este evident, el continuă să reprezinte o problemă. Care este natura exactă a conducerii politice astăzi? Cum putem explica importanța constantă, dacă nu chiar crescânda, a ramurii executive în raport cu celelalte forme de conducere politică? Cum poate fi ea justificată și integrată în cadrul democrației contemporane? Care îi sunt slăbiciunile specifice? Și ce se poate face pentru a le elimina, în cazul în care putem acționa cumva? Acestea sunt principalele întrebări la care încearcă să răspundă cartea de față.
