Carte

Principii de pianistică

de Theodor Balan

Principii de pianistică, Theodor Balan – copertă

Compară prețurile și alege oferta

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Principii de pianistică – Theodor Balan

Lucrările care s-au scris despre arta pianistică sunt mai numeroase decât în orice alt domeniu al artei instrumentale. Par a fi o sfidare adusa cuvintelor lui Goethe , care îndruma să se formeze artiști fără prea multă vorbă: „Bilde Künstler, rede nicht”. Ca și în celelalte domenii de activitate, în arta cântatului la pian, teoretizările au urmat după ce marii compozitori și pianiști au venit în fapt cu noi procedee pianistice.   Lucrarea de față încearcă să sistematizeze principiile ce se pot degaja din îndrumările cu un caracter predominant psihologic, plecând de la constatarea de fapt că acesta este stadiul la care s-a ajuns în școala contemporană pianistică. Motivarea psihologică a întregii activității a unui pianist, ca și a îndrumărilor pedagogice, implică și anumite incursiuni în fiziologia nervoasă. Iată de ce, în locul obișnuitelor reproduceri de oase, mușchi și articulații ale aparatului pianistic,  întâlnite în aproape toate lucrările de specialitate, am crezut mai nimerit să prezentăm o succintă descriere a rolului pe care îl are sistemul nervos în activitatea unui pianist.

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Principii de pianistică?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Principii de pianistică și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre Principii de pianistică

Cine a scris cartea Principii de pianistică?

Principii de pianistică a fost scrisă de Theodor Balan.

Câte pagini are Principii de pianistică?

Principii de pianistică are 336 de pagini.

La ce editură a apărut Principii de pianistică?

Principii de pianistică a fost publicată la editura GRAFOART.

Care este cel mai mic preț pentru Principii de pianistică?

Cel mai mic preț găsit acum este 60 lei.

Există Principii de pianistică în format PDF?

Poți verifica Principii de pianistică în format PDF.

Cărți scrise de Theodor Balan

Ai mai jos lista de cărți scrise de Theodor Balan. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.