Problema Puer Aeternus - Marie-Louise von Franz este o colecție de studii de psihologie jungiană, ce dezbat următoarele "probleme": Zeul-copil, Divina tinerețe, Imaginea mamei, Donjuanism, Homosexualitate, Complex matern, Femeia perfectă, Viața provizorie, Megalomanie patologică „În general, bărbatul identificat cu arhetipul puer aeternus rămâne prea mult timp ancorat în psihologia adolescentină, cu alte cuvinte, acele caracteristici normale la un tânăr de șaptesprezece sau optsprezece ani persistă la o vârstă mai înaintată, însoțite de cele mai multe ori de o prea mare dependență față de mamă. Cele două tulburări psihice ale bărbatului cu un pronunțat complex matern sunt, așa cum subliniază Jung, homosexualitatea și donjuanismul.“ Marie-Louise von Franz „Copilul etern este una dintre cele mai grave și mai extinse dificultăți ale psihicului contemporan. Ieșirea din urzeala arhetipului puer nu este posibilă fără efortul de transformare și de evoluție psihică, fără autoanaliza și extinderea sferei conștiinței personale, or, strategia aceasta este, în ultimă instanță, una etică.“ Lavinia Bârlogeanu Lucrarea conține și Ilustrațiile din ediția franceză a Micului prinț de Antoine de Saint-Exupery, unde autoarea analizează psihologic clasică poveste. Fragment din Problema Puer Aeternus de Marie-Louise von Franz " După cum știm, anticul Cupidon are o săgeată extrem de otrăvitoare, cu care îl poate răpune pe însuși mărețul Zeus — cum spun poeții fiindcă, săgetându-l, îl poate sili să urmărească o pământeancă, oricât de neplăcută i-ar fi o astfel de situație. Cupidon are, așadar, puterea de a otrăvi oamenii. Multe dintre poemele Antichității târzii, așa-numitele anakreontika, îl persiflează ușor pe acest băiețel care, cu săgețile sale otrăvitoare, poate subjuga o lume întreagă. Dacă săgeata lui te atinge și te îndrăgostești, depinde într-o oarecare măsură de propria reacție dacă îți place sau nu. Dacă îți place, ești fericit și îți strigi dragostea, iar în caz contrar, spui că ai fost otrăvit și silit să faci ce nu-ți place, forțat într-o situație pe care egoul o percepe drept înrobire sau otravă. Vedem, așadar, ca între șarpe și copilul etern există o legătură secretă. Șarpele este umbra micului prinț, latura sa întunecată. De aceea, într-un fel, oferta șarpelui de a-l otrăvi înseamnă integrarea umbrei, dar, din nefericire, integrarea are loc în Sine, nu în Saint-Exupery. Asta înseamnă că totul se petrece în inconștient și îndepărtează din nou nucleul psihologic de realitate. De fapt, Saint-Exupery ar trebuit să fie otrăvit; aceasta l-ar fi detașat de micul prinț. Este foarte probabil că, la moartea fratelui său, să i se fi spus că el e de-acum un îngeraș în ceruri, fericit că nu mai este nevoit să trăiască pe pământ, iar Saint-Exupery să fi crezut asta mai mult decât ar fi făcut-o alții. A asimilat această idee, considerând că moartea este doar în parte un eveniment nefericit, ceea ce a alimentat, probabil atitudinea sa detașată și filosofică față de viață."
