Ceea ce se impune repede la lectura Problemelor sangvinice și funcționează ca o captatio benevolentiae este vioiciunea colocvială, insistenta de a comunica, o dispoziție ispitită de histrionism. Confesiunea propriu-zis lirica va fi temperată printr-o hătroșenie de târgoveț moldav, care - fără a se cădea în exces - nu ocolește expresia buruienoasă ori micile trivialități. Poetul a intuit capcana melodramei, a patetismului și a kitschului pe care temă (cristianpopesciană) a familiei, cu toate miturile ei domestice, i-o întinde și își ia măsurile de distanțare. Măsuri poate chiar prea drastice, riscând să dilueze lirismul în favoarea unei gesticulații „istețe". Totuși, cartea cuprinde reușite certe, mai ales când nostalgia, pe de o parte, și regresia ad uterum, pe de alta, îl apropie pe poet de inocența vârstei aurorale. Timbrui personal al poeziei lui Cătălin-Mihai Ștefan se aude cu precădere după ce „copilăreală", vorba lui Arghezi, s-a confruntat cu fatalitatea timpului ce fuge ireparabil. - O. Nimigean Într-un interviu publicat cu doi ani în urmă, Cătălin-Mihai Ștefan spunea: „Îmi place tot mai mult să spun adevărul în ceea ce scriu și să pun mare parte din realitatea trăită de mine." Dar realitatea alunecă. Acvariul („despre el nu degeaba am mai spus") este plin de căsuțe din lemn lipite cu aracet, într-un text. Într-altul, este „aruncatIn bazinul cu vin de 23 decă al tatei / unde doar capul familiei, de obicei, are voie să facă pluta". Atunci când ni se spune „Adevărul despre acvariu", aflăm că „De fapt, nu am avut niciodată acvariu, / ci doar chiuveta din bucătărie". O carte pe placul celor care vor adevăr slant, cum ar zice Dickinson. - Radu Andriescu Spaima 2 După ce-am smuls noptiera cu oglindă vie dinăuntrul copilăriei înăuntrul vieții mele de atunci ea și-a înfipt rădăcinile în pereții din jur, în plafon, în podea, ele au întors acele locuri pe dos, au venit spre mine și m-au micșorat până la starea de grație de-acum.
