Psihanaliza: Pro si contra

Acest scurt eseu se adresează mai puțin psihanaliștilor sau pacienților lor, ci mai degrabă unui public puțin special, dar totuși din ce în ce mai numeros: cel care se întreabă cum poate efectua o terapie și chiar de a deveni psihanalist. De fapt, ce credit are psihanliza de vreme ce oameni nicidecum ignoranți sau naivi, pe care nu-i suspectăm a priori de aviditate sau chiar de mârșăvie, continuă cu o anumită modestie (voi reveni la acest subiect) să se consacre domeniului în cauză? Deoarece astfel de întrebări, cu excepția cazului în care ne acoperim sălbatic urechile, sunt puse, ba chiar formulate direct în contextul contemporan, nu numai în unele scrieri semivulgare oferite publicului printr-o publicitate agresivă, dar și în sfera medicală sau în cercetarea critică cea mai sofisticată. Cum domeniul meu de cercetare nu este doar psihanaliză, ci și istoria și filosofia științelor, mi se va permite, așadar, să-mi introduc subiectul din unele motive legate de această chestionare sceptică, ba chiar virulența și denunțătoare, să risc o stare de lucruri intelectuală în cadrul psihanalizei și de a contura din acest domeniu un tablou de ansamblu în culori puțin crude, dar pe care intenționez să-l fac punctul meu de plecare.