Psihologia sportului

    Participarea la competiții este foarte solicitantă pentru sportivi, iar în lipsa unei gîndiri pozitive și a unei comunicări eficiente între membrii echipei succesul este mai greu de obținut. Antrenamentele intense, alimentația adecvată și voința nu sînt suficiente pentru a fi performant în acest domeniu. Este nevoie și de pregătire psihologică pentru a mări capacitatea de concentrare, motivarea, echilibrul emoțional și încrederea în sine. Pe lîngă informații de ultimă oră cu privire la programele de pregătire psihică a sportivilor și sfaturi referitoare la alimentație și regimul de odihnă, volumul prezintă modalități de evitare a stresului, strategii de relaxare sau reîncărcare energetică și exerciții de team-building, putînd fi utilizat cu succes atît de psihologi și antrenori, cît și de profesorii de educație fizică și sport și de studenții de la facultățile de profil.    Din cuprins:     Sportul și performanța sportivă • Factori care influențează negativ performanță sportivă • Controlul emoțiilor și al gîndurilor negative • Modele de antrenament mental • Team-building • Mesajul subliminal și harta mentală în sport • Comunicarea în mediul sportiv      Fragment din volum:       “5.1.2. Coeziunea și formarea spiritului de echipă        Coeziunea reprezintă un construct psihosocial foarte important în dinamica grupului sportiv, influențând variabile precum motivația, cooperarea, disponibilitatea la efort, eficiență colectivă (apud Hagger, Chatzisarantis, 2005, p. 162), toate acestea punându-și amprenta asupra nivelului de satisfacție a membrilor și a performanței sportive. Coeziunea include cel puțin două dimensiuni: coeziunea în cadrul unei sarcini și coeziunea socială (Carron, apud Lavalle, Kremer, Moran, Williams, 2004, p. 191). Coeziunea în cadrul sarcinilor se referă la cât de bine colaborează membrii unui grup sau ai unei echipe, cât de bine participă la rezolvarea unei sarcini, ca un tot. Coeziunea socială are în vedere atracțiile individuale - cât de mult se plac între ei membrii echipei. Pornind de la cele două dimensiuni ale coeziunii, Mullen și Copper (1994) au conchis că succesul unei echipe sportive depinde, în principal, de coeziunea existentă în cadrul sarcinilor, și nu de coeziunea socială (de atracțiile interpersonale). Studiile efectuate de Carron și colaboratorii săi (2002) au identificat, în schimb, o mărime a efectului moderată spre puternică în cazul corelației dintre coeziune și performanța sportivă. Mai exact, mărimea efectului în cazul relației dintre coeziunea în cadrul sarcinii și performanța sportivă este 0,7, iar mărimea efectului în cazul relației dintre coeziunea socială și performanța sportivă este 0,61. Intensitatea asocierii dintre variabile este așadar, în ambele situații, moderată spre puternică.     Relația coeziune-performantă constituie o temă larg dezbătută în literatura de specialitate. Slater și Sewell (1994) sugerează existența unei relații circulare, reciproce, între coeziunea echipei și performanța sportivă. Concluzii asemănătoare au fost formulate și de Shaw, Gorely și Corban (2005, p. 251), care promovează ideea existenței unei relații circulare - când învingem, acest lucru ne apropie, iar atunci când suntem apropiați, asta ne ajută să obținem performanțe superioare."