Operand constant cu un limbaj poetic de un rafinament aparte, dar schimbându-și intermitent „măștile”, Aureliu Busuioc își orchestrează notațiile lirice – inspirate stilistic din predilecțiile-i artistice (impresionismul muzical și cel pictural), din clasicismul literar antic (amintiri din „era declinărilor latine”), din Villon (și din toți rebelii poeziei), din Minulescu și alți simboliști, din ironia și detașarea postmodernistă – în câteva registre preferate, surprinse și în acest volum antologic: solemn și patetic, meditativ și melancolic, ludic și ironic, malițios și satiric.
